REŞIŢA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin anunţă că prima perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cantităţi de cotă de lapte din rezerva naţională se desfăşoară în perioada 1 iunie – 31 iulie a.c.
Acordarea se face în funcţie de cantitatea de lapte disponibilă în rezerva naţională, pentru producătorii în a căror exploataţie s-a depăşit cota pe perioada anului de cotă precedent, precum şi pentru exploataţiile care şi-au început activitatea pe parcursul anului de cotă.
Cererea ce trebuie depusă de producătorii care accesează rezerva naţională va fi însoţită şi de următoarele documente: act de identitate (BI/CI); cod unic de înregistrare, după caz; cardul de identificare a exploataţiei la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; paşapoartele vacilor de lapte ce fac obiectul extinderii exploataţiei sau investiţiei noi, pentru care s-a solicitat cota din rezerva naţională, după caz. Nu vor lipsi din dosar nici documentele care demonstrează cantitatea de lapte obţinută şi comercializată din exploataţie, precum şi declaraţia pe propria răspundere privind surplusul cantităţii de lapte vândute direct faţă de cota deţinută, în cazul solicitării de cotă din rezerva naţională pentru vânzări directe.
Cantitatea minimă a cotei din rezerva naţională ce poate fi solicitată de către producători este de 1.000 de kilograme, iar cea maxima de 1.800.000 kg. Formularele tip se depun la Centrul APIA Caraş-Severin.