Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Crescătorii de păsări beneficiari ai Măsurii 215 – „Plăţi privind bunăstarea animalelor“ pot solicita, începând din data de 29 ianuarie, adeverinţe pentru finanţarea activităţilor curente.

Adeverinţele sunt eliberate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Caraş-Severin şi vin în sprijinul fermierilor care intenţionează să acceseze credite bancare până la primirea ajutorului garantat de Măsura 215. Astfel, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă prin care se confirmă că acesta a depus, în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2014, cererea de plată pentru ajutor financiar, aferentă sesiunii I din anul III de angajament.

Mai trebuie spus că Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează împrumuturile acordate de bănci fermierilor. Garantarea se face pentru 30% din cuantumul ajutorului financiar. Creditele pot fi solicitate de la băncile care au încheiat convenţii atât cu APIA cât şi cu fondurile de garantare. Potrivit acestor convenţii, dobânda finală nu poate depăşi ROBOR la 6 luni +4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

Adaugă comentariu