REŞIŢA – În opinia uneperiştilor reşiţeni, cetăţenii trebuie să ia parte activă la deciziile administrative.
Doctorul Gheorghe Jenar consideră că este nevoie de o mai mare implicare a societății civile în formularea, aplicarea, controlul și evaluarea administrației publice locale, bazată pe o strategie a schimbării pe care a inclus-o în „Programul privind Însănătoșirea Reșiței”.
„Este certă misiunea de a crea o administrație orientată către cetățean în care funcționarul public va veni «printre cetățeni și pentru cetățeni». Este necesară deschiderea de birouri ale primăriei în cartierele municipiului. De asemenea, transparenţa totală și comunicarea continuă este obligatorie, în aşa fel încât primarul și colaboratorii săi să aibă dialoguri cu cetățenii despre problemele curente și hotărârile care urmează a fi luate. Reușita acestei administrații este posibilă prin readucerea execuției serviciilor de utilitate publica în gestiunea autorității publice și funcționarea integrată a sistemului“, se precizează într-un comunicat de presă semnat de dr. Jenar, preşedintele UNPR Reşiţa.
Potrivit acestuia, principalele obiective ale Strategiei Schimbării sunt legate de crearea unei administrații reprezentative, competente și eficiente; transformarea atitudinilor și comportamentelor funcționarilor publici în funcție de valorile etice democratice; satisfacerea interesului public general în locul intereselor alianțelor politice și facționale; crearea unui serviciu public integrat; motivarea resurselor umane și perfecționarea pregătirii lor; evoluția către responsabilitate și transparenţă în gestiunea serviciului public; crearea unui mediu favorabil, de natură să ușureze creșterea economică.