REŞIŢA – Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, eveniment sărbătorit anual în 5 iunie, APM Caraş-Severin, Primăria Reşiţa şi Asociaţia Rorec au organizat joi o acţiune pentru elevi. Reşiţenii sunt încă codaşi în ceea ce priveşte colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor, în ciuda faptului că autorităţile locale şi operatorii de salubritate derulează lunar campanii în acest sens.
Deşi legislaţia europeană transpusă la nivel naţional impune colectarea anuală a cel puţin patru kilograme de deşeuri electrice şi electronice pe cap de locuitor, reşiţenii abia dacă adună între două şi trei kilograme. „Avem o colaborare bună cu Primăria Reşiţa, de câţiva ani. Ceea ce vă pot spune legat de reciclare şi colectarea selectivă a deşeurilor, este faptul că, de la an la an, populaţia este tot mai receptivă iar cantităţile colectate sunt în creştere. După cum bine ştiţi, derulăm lunar o campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electronice de la domiciliu, în urma căreia ridicăm, în medie, o tonă de echipamente. Campania are loc în prima sâmbătă a fiecărei luni. În plus, avem campaniile acelea mari cu tombolă, cea mai recentă având loc în 25 aprilie. La acea dată, aveam colectată o cantitate de cinci tone de deşeuri. Cu toate acestea, nu ne-am atins ţinta, aceea de a colecta 4 kg de deşeuri pe cap de locuitor. Datele ne arată că nu se colectează mai mult de 2-3 kg“, a declarat reprezentantul local al Asociaţiei Române pentru Reciclare Rorec, Marcel Hornea.
Membrii acestei asociaţii, alături de reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin şi cei ai Primăriei Reşiţa au fost prezenţi joi, în centrul civic al Reşiţei, unde au organizat o acţiune cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului.
„Anul acesta, Ziua Mondială a Mediului se derulează sub genericul «Lumea pe care ne-o dorim». Avem alături de noi elevi de la şcoala gimnazială «Mihai Peia», precum şi de la cele două colegii naţionale «Traian Lalescu» şi «Mircea Eliade». Sunt copii din clasele primare, pentru că educaţia trebuie să înceapă de la vârste fragede. Dacă primesc informaţiile necesare, ei le vor transmite şi celor mari ce trebuie făcut pentru a avea un mediu curat şi sănătos“, a spus Mirela Ianoşi, purtătorul de cuvânt al APM Caraş-Severin.
Acţiunea a urmărit conştientizarea celor mici privind necesitatea protejării mediului înconjurător, prin colectarea selectivă şi reciclare deşeurilor. Şi pentru că elevii au adus cu ei materiale reciclabile, aceştia au fost învăţaţi cum să confecţioneze globuri din hârtie pentru bradul de Crăciun dar şi alte obiecte decorative. La finalul acţiunii, copiii au primit din partea organizatorilor – APM Caraş-Severin, Primăria Reşiţa, Asociaţia Rorec şi Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu – pungi cu dulciuri, tricouri şi materiale educative.