Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Conducerea judeţeană a ALDE a susţinut, joi, la Reşiţa, o conferinţă de presă pentru a puncta câteva lucruri legate de alegerile din acest an.

„Sunt câteva modificări în conducerea filialei ca urmare a demisiei deputatului Laurenţiu Tocuţ, din motive personale, din funcţia de copreşedinte. Ca atare, din data de 7 martie, am fost numită în această funcţie la filiala Caraş-Severin, alături de copreşedintele din partea PC, Ioan Ţundrea“, a explicat Ionela Kovacs, cea care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a Alianţei. Cei doi copreşedinţi au declarat şi că în privinţa candidaţilor la funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni încă se efectuează studii pentru definitivarea propunerilor, dar că se va merge pe listă completă, fără să fie făcute compromisuri înainte de rezultatul alegerilor. „Vom avea timp de discuţii şi colaborări cu alte formaţiuni politice ulterior, dacă va fi vorba despre obţinerea unei majorităţi pentru funcţii de viceprimari, ca exemplu“, a declarat Ioan Ţundrea.

Conducerea judeţeană a Alianţei a mai arătat că scopul propus la alegerile din iunie este obţinerea unei ţinte de 10%. „A trecut vremea spectacolelor politice şi suintem convinşi că se poate face o politică altfel, bazată pe proiecte, o politică a bunului simţ. De aceea, avem printre posibilii candidaţi şi oameni care nu au avut nimic în comun cu vechiul model de politică. În acest moment suntem singurul partid cu adevărat liberal din România“, a adăugat Ionela Kovacs. Aceasta a adăugat că se va gândi la posibilitatea de a candida la fotoliul de primar al municipiului Reşiţa. Conducerea bicefală a ALDE va fi păstrată şi în Caraş-Severin până la alegeri în interiorul formaţiunii.

 

3 Comments

  1. N-am citit articolul , doar titlul . Când tăriceanu (sic ! ) , va da dovadă de bun-simț , atunci cereți și celorlalți să aibe această trăsătură !!!

Adaugă comentariu