Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Zilele trecute l-am reîntâlnit la Reșița pe unul dintre cei mai buni handbaliști pe care i-a avut România, fostul internațional Adrian Petrea. În prezent, antrenorul prim-divizionarei masculine Dunărea Călărași, Adrian Petrea este unul dintre fondatorii Academiei de handbal care-i poartă numele.

JCS: Adi, bine ai revenit la Reșița! Cum e noul proiect pe care l-ai început la Călărași? 

A.P.: Este o nouă muncă pentru mine, o nouă echipă și un nou obiectiv. Pe majoritatea dintre jucători îi cunoșteam dinainte de a ajunge la Călărași, știam potențialul lor, cunoșteam calitățile lor și probabil că acesta a fost un atu important în luarea deciziei de a merge să antrenez acolo. În rest, până acum treburile sunt în regulă. Există sprijin, comunitatea din Călărași este foarte conectată la fenomenul handbalistic, ca și aici la Reșița cu puțin timp în urmă. Acum muncim pentru rezultate și din fericire acestea au început să apară, după venirea mea.

JCS: Prezența în play-off e asigurată?

A.P.: Mai avem cinci etape de foc, în care trebuie să scoatem maximum de puncte. Pot apărea multe surprize, și la nivelul locurilor 2-4, dar și la nivelul locurilor 7-8. Din punctul meu de vedere, suntem trei echipe care ne luptăm pur și simplu pentru locul de play-off.

JCS: Cu toate că ai plecat de la Reșița acum două luni, revii din când în când în Banat…

A.P.: Așa cum am mai spus-o în dese rânduri, sufletul meu s-a rupt în două. Am lăsat la Reșița un proiect construit de la zero, cu „sapa” am început, și am ajuns ca pe parcursul câtorva ani să avem rezultate la nivel de juniori. Copiii au crescut, au jucat și în echipa de seniori. Nu voi putea niciodată să mă rup pur și simplu și să nu mă mai intereseze Academia pe care am construit-o aici. De aceea, pe cât posibil sunt prezent la Reșița, țin legătura cu antrenorii, cu cei care se ocupă în prezent de grupele de juniori, cu părinții. Știu absolut tot ce se întâmplă în Academie, e normal, pentru că sunt fondatorul acesteia. Ceea ce mă bucură e că văd copiii cum cresc, chiar în weekend am fost prezent la toate grupele de juniori ale Academiei și am văzut evoluția lor și cum cresc sănătos, în primul rând. Asta mă bucură foarte mult.

JCS: Crezi că în viitorul apropiat va mai exista o echipă de handbal de seniori la Reșița?

A.P.: Ar fi un lucru bun, în primul rând pentru oraș, ar fi un lucru bun pentru juniori. Dar, încă o dată, subliniez, ar fi. Din punctul meu de vedere, la ora actuală, Reșița și-a pierdut foarte mult din credibilitate. Și va avea de suferit în momentul în care se va mai gândi cineva să facă echipă aici. Sunt puțin sceptic că în curând la Reșița va mai fi o echipă de Ligă Națională sau cum  a fost cândva, în cupele europene. Pentru că totul pleacă de la credibilitate, capitol la care Reșița a pierdut foarte mult.

JCS: S-au desființat echipe și la Baia Mare sau Târgu Jiu.

A.P.: Reșița nu a trecut prin situații similare celor de la Baia Mare sau Târgu Jiu. Pentru că la Reșița, cel puțin la Academia care îmi poartă numele, s-a suferit din punct de vedere financiar, din cauza faptului că nu a fost sprijinită. La celelalte echipe care s-au desființat au fost alte probleme, probabil că s-au cheltuit bani altfel decât trebuiau și era cumva firesc să se ajungă la desființare. La noi, în schimb, am avut un finanțator, care a rămas în continuare la grupele de juniori, Cristian Pătru, care a finanțat din resursele lui. Dar, noi nu am cheltuit fără măsură, am drămuit banii.

JCS: Te-ai gândit să te întorci la Bacău?

A.P. De întors la Bacău, nu știu deocamdată dacă se va întâmpla asta. Îmi doresc să-mi urmez drumul, acela de antrenor. Nu se știe în cariera asta ce îți oferă viitorul.

JCS: Cum comentezi faptul că FRH a anulat toate rezultatele Reșiței din acest sezon și a și scos-o din clasament?

A.P.: Un lucru important pe care vreau să-l punctez, este dureros că după o muncă de un tur și trei etape din retur, pur și simplu această echipă care a fost la Reșița, cu niște bani cheltuiți, cu un public minunat, a fost ștearsă din analele Federației Române de Handbal. Chiar nu aveam nimic împotrivă dacă existam acolo cu punctaj zero, pentru că am respectat o mare parte din campionat, chiar dacă din punctul FRH nu a fost 50 la sută plus unu. Dar, noi am cheltuit niște bani și pur și simplu am fost șterși. Dacă rămâneam acolo, cu numele și cu punctaj zero, nu era același deranj. Dar să nu mai exiști ca și echipă în clasament, ridică niște semne de întrebare.

JCS: Adi, îți mulțumim pentru tot ce ai făcut la Reșița și să ne dai posibilitatea să te felicităm pentru performanțele tale viitoare, indiferent unde te vei afla.

A.P.: Mulțumesc și nu vreau să închei fără a le mulțumi oamenilor care mi-au fost alături pe toată perioada cât am fost aici, la Reșița.