Caraş-Severin, Romania

VEST – Trei persoane au ajuns la spital vineri după amiază, după ce un șofer a intrat pe contrasens pe drumul Caransebeș-Lugoj.

Potrivit polițiștilor rutieri, un șofer în vârstă de 48 de ani, care circula dinspre Caransebeș spre Lugoj, la ieșire din localitatea Jena, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. Mașina a acroșat un autoturism, iar apoi a ricoșat în șlepul pe care îl tracta vehiculul lovit și pe care se aflau alte două autoturisme. Impactul a fost puternic, atât șoferul vinovat, cât și un bărbat și o femeie, pasageri în autoturismul acestuia, au fost răniți și transportați la spital.

Foto: Lugoj Info