Caraş-Severin, Romania

PLUGOVA – DN6 a fost din nou scena unui accident rutier produs pe Dealul Cerăgăului, din afara localităţii Plugova, joi dimineaţă, în jurul orei 5.46.

Potrivit Poliţiei judeţului, „în timp ce un bărbat de 23 de ani conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Orșova, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă, derapând și pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de un bărbat de 34 de ani. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şase persoane din ambele mașini, care au fost transportate la spitalele din Caransebeș, Orșova și Drobeta Turnu-Severin pentru asistență medicală. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero“.

Oamenii legii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Și tot joi dimineață, tot pe DN 6, circulaţia a fost închisă temporar în zona comunei Constantin Daicoviciu (la Căvăran), după ce şoferul unui autocamion a pierdut controlul volanului, autotrenul răsturnându-se pe partea carosabilă. Ulterior, pe timpul cercetării la faţa locului, s-a circulat dirijat, tronsonul fiind redat circulaţiei.

Tot aproape de comuna Constantin Daicoviciu, un tânăr de 24 de ani a fost grav rănit într-un al treilea accident produs joi dimineaţă, în jurul orei 9.25, pe DN 6. Potrivit IPJ CS, într-o curbă periculoasă la dreapta, un bărbat de 29 de ani din Timişoara, care conducea un autoturism dinspre Caransebeş spre Lugoj, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi a trecut pe contrasens, unde s-a izbit de un ansamblu de vehicule, format din cap-tractor și semiremorcă, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani. În urma impactului, TIR-ul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, iar tânărul de 24 de ani, pasager în autoturism, a fost grav rănit, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Alcooltestul a indicat rezultatul zero în cazul ambilor conducători auto, cercetările penale continuând pentru vătămare corporală din culpă.   JCS-A.M.

A.M.

10 Comments

  1. Acum vor aparea unii sa ne spuna ca … evident vinovate pentru aceste accidente sunt doar autoritatile care nu fac autostrazi si … in principiu … nu fac nimic.
    Mai ales sunt vinovate pentru ca ploua in rumania si imediat ce pica doi stropi de ploaie … hop si accidentul.

    • Păi nici n-au făcut autostrăzi căci n-au mai avut bani. Toți banii au mers la asistații sociali ca să aibă ce bea și să devină masă de votanți, spre sectorul bugetar ca să aibă toate pițipoancele loc de odihnă pe salarii de șef de multinațională, și spre aurolaci care ridică în slăvi pe site-urile de știri „realizările” videi analfabete .

        • E vina instructorului auto care NU l-a invatat sa conduca,ocupat fiind cu Facebook-ul,cumancatul semintelor si uitatul dupa fufe. si a politistului care l-a admis la proba traseu.
          Astia sunt cei doi vinovati principali,cu sange pe maini !
          Poate in al 12 lea ceas,face cineva o statistica a accidentelor din ultimul an,sa stim pe cine au avut instructor la scoala de soferi si cine le-a dat permisul in mana si sa-i scoatem din circuit,ca sa nu se mai moara din accidente.Simplu,nu ?

  2. Apropo … daca un politician este fotografiat pe domeniul public si protesteaza cumva, imediat i se aminteste ca este pe domeniul public, deci poate fi fotografiat.
    Cand un cocalar incalca legea sau face un accident … ia ghici … imediat i se blureaza numarul … cica el are dreptul al intimitate pe domeniul public.

    • Iulicafarafrica Reply

      In momentul in care devii parlamentar îți asumi pierderea intimității Așa că nu le mai plânge de milă că devii penibil.

        • Iulicafarafrica Reply

          Și tu ai dreptul să furi 1-2 milioane € dim bugetul statului fără să faci pușcărie?! Că la politicieni ” cu suspendare” înseamnă curat ca lacrima!

Adaugă comentariu