Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cele aproape 500 de familii reşiţene care au beneficiat efectiv de căldură şi apă caldă de la vechiul CET au rămas acum fără surse de încălzire, în aşteptarea ajutorului de urgenţă.

„Am aflat de la Ministerul Protecţiei Sociale faptul că este o problemă, s-a amânat analizarea proiectului în şedinţă de Guvern cu privire la banii pentru 499 de familii. Mai este un caz similar în ţară, dar n-au finalizat absolut totul, au fost date nişte explicaţii, iar luni va veni doamna ministru al Muncii, Rovana Plumb. Va fi prezentă aici şi cu siguranţă ne va spune dânsa mai multe. În orice caz, eu mulţumesc Guvernului României şi doamnei ministru pentru ajutoarele deja acordate, cele două milioane de lei pentru centralele pe care noi le-am pus la şcoli, şi totodată pentru faptul că toate avizele au fost favorabile. Nu mai ţine de dânsa, decât la nivel propriu, pentru că şi dânsa reprezintă un vot în Guvern. Dar proiectul a ajuns la Ministerul Finanţelor şi se aşteaptă acolo şi o ultimă propunere din partea altei comunităţi“, spune Mihai Stepanescu.

Ajutoarele de urgenţă solicitate de municipalitatea reşiţeană pentru familiile care au fost branşate la vechiul sistem de termoficare, care vor fi sprijinite material să-şi achiziţioneze centrale sau boilere, în funcţie de necesităţi.