Caraş-Severin, Romania

VRANI – În dimineaţa zilei de marţi, 4 aprilie, poliţiştii de frontieră orăviţeni au prins, în apropiere de Vrani, 18 cetăţeni străini care intraseră pe teritoriul României. Toţi irakieni, nouă bărbaţi, patru femei şi cinci copii, aceştia nu-şi justificau prezenţa în zonă, motiv pentru care au fost preluaţi pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, adulţii au vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, iar copiii între 2 şi 6 ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia si intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră din Serbia, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie“, ne informează Poliţia de frontieră.

Adaugă comentariu