Caraş-Severin, Romania

Manifestarea deja tradiţională intitulată „Zilele Liceului“, derulată de către Liceul Teoretic „Traian Vuia“ din municipiul de pe Bârzava se va derula şi în acest sfârşit de an, în perioada 6-10 decembrie. Este vorba despre un complex de acţiuni urmărind promovarea activităţilor derulate de către instituţia de învăţământ.

În plus, „Zilele Liceului Teoretic «Traian Vuia» din Reşiţa, ediţia 2010, vor omagia, prin toate manifestările organizate, elevii şi profesorii de ieri şi de azi ai acestei instituţii de învăţământ“, după cum ne-a comunicat prof. Silvia Nicolaescu, directorul unităţii. La fel ca în ultimii ani, evenimentul are ca motto: „Adu-ţi aminte cine eşti, îndreaptă-ţi capul către soare şi zboară!“

Manifestările vor debuta luni, 6 decembrie, la ora 12.00, cu o zi dedicată magiei sărbătorilor de iarnă, urmând ca ziua de marţi să fie închinată viitorului, ştiinţei, dezbaterilor şi revistelor. Miercuri vor avea loc competiţii sportive între elevi şi dascăli, iar joi vor fi organizate acţiunea „Profesor pentru o zi“ şi Balul Aviatorilor.

Programul se va încheia vineri, cu o acţiune dedicată dascălilor de ieri şi de astăzi ai liceului, urmată de Balul Dascălilor.

Antoniu Mocanu