Gândit pentru a sprijini atât cetăţenii, dar mai ales producătorul autohton de automobile, programul Rabla 2010 este aproape de final. Tichetele mai pot fi utilizate doar până în data de 23 noiembrie 2010. Chiar dacă mai au doar 20 de zile de valabilitate, nimic nu îi face pe vânzătorii de tichete să facă ieftiniri importante.
Conform datelor statistice, pe piaţă există încă aproximativ 45.000 de vouchere, dar proprietarii acestora nu vor să mai lase din preţ prea mult. Totuşi, faţă de prima perioadă a „febrei rablelor“, preţurile sunt sensibil mai mici.
La doar cinci zile de la demararea programului Rabla 2010, cele două centre de colectare din Reşiţa au epuizat 300 de vouchere puse la dispoziţie de Fondul Naţional de Mediu, astfel încât a fost necesară o suplimentare a numărului de cupoane; pe piaţă se deschisese deja o adevărată bursă a voucherelor.
Asta se întâmpla la mijlocul lunii martie 2010, pentru ca până în luna mai a acestui an, alte 200 de rable să fie duse la casat. Pe atunci, preţul pe piaţă al unui tichet era de 250-350 de euro, dar cel ce îşi dorea o maşină nouă făcea o economie de 7.000 de lei la trei vouchere cumpărate. Acum, sunt vânzători care cer între 800 şi 1.000 de lei pentru un astfel de tichet a cărui valoare reală este de 3.800 de lei.
Noutatea vine de la cei ce au dat trei rable la Remat şi care vând acum „pachete“ de vouchere, la preţuri ce variază în jurul sumei de 2.000 de lei.
Anca Preda
