Caraş-Severin, Romania

Femeia le-a spus colegilor din forul decizional că trebuie găsită o soluţie deoarece „în jur de 400 de elevi învaţă în condiţii inacceptabile. Nu au grupuri sanitare, au doar trei toalete ecologice. În acel liceu nu s-a zugrăvit de ani de zile, nu s-a făcut nici o investiţie, în ultimul timp acolo numai s-a dărâmat. Păcat că o instituţie unde s-a făcut carte a ajuns în acest hal iar profesorii de valoare de acolo s-au cam săturat de această situaţie. Oare nu putem face nimic?“.

Inspectorul şcolar general, Boris Vatzulik, spunea că ştie de această situaţie şi s-au efectuat o serie de controale la instituţia şcolară din Valea Almăjului. Ba mai mult inspectorul general susţinea că în anul 2007 s-au dat 21,9 miliarde de lei vechi acolo pentru construcţia unui campus şcolar.

„Nimeni nu ştie ce s-a făcut cu acea sumă. Au mai venit şi au mai cerut 15 miliarde dar nu am fost de acord până nu justifică cum au cheltuit suma anterioară. Primăria Bozovici e responsabilă în totalitate de tot ce s-a făcut acolo. Acum aşteptăm rapoartele de la poliţie şi Prefectură, în urma controalelor efectuate acolo. O să încercăm să amplasăm mai multe toalete ecologice până se construiesc grupuri sanitare. Mă simt depăşit de această situaţie“, a precizat Boris Vatzulik.

Preşedintele CJ a spus că deşi nu intră în atribuţiile CJ, se va implica în rezolvarea situaţiei de la Liceul „Eftimie Murgu“ din Bozovici.

Nina Curiţa