Caraş-Severin, Romania

 Astfel, prin vocea liderilor de sindicat, profesorii
îşi exprimă nemulţumirea
faţă de unele măsuri luate de către
actualul Guvern. La această dată, negocierile
dintre reprezentanţii Guvernului şi liderii de
sindicat din învăţământ au fost
suspedate. Practic, profesorii acuză, prin
reprezentanţii lor, modul în care actualul
Guvern a înţeles să-şi respecte
promisiunile făcute în campania electorală.
„Când se aflau în opoziţie, ambele
partide care acum se află la guvernare criticau faptul
că o lege votată în Parlament nu este
pusă în aplicare de Guvernul aflat la putere.
Acum au uitat ce promiteau”, a declarat Paul Rusu,
liderul de sindicat al profesorilor hunedoreni. Mai mult,
profesorii acuză lipsa de transparenţă
şi incoerenţa privind luarea unor decizii de
către Guvernul actual. „Nici până la
această dată nu se cunoaşte bugetul alocat
Ministerului Educaţiei. Este un haos total”, a
declarat Paul Rusu.


Iulian Stroia