CARAȘ-SEVERIN – Sub patronajul Organizației Mondiale a Sănătății, 21 septembrie este, începând din 1994, Ziua Internațională de Luptă împotriva maladiei Alzheimer!
Boala Alzheimer, indiferent că îi uităm numele (intenționat și în glumă) sau doar evităm să-l pronunțăm, este și rămâne cea mai frecventă formă de demență, reprezentând aproximativ 60-70% din totalitatea cazurilor diagnosticate. Este o afecțiune neurologică progresivă care afectează memoria, gândirea și comportamentul, ducând în cele din urmă la un declin cognitiv sever. Prevalența cazurilor din România s-a dublat în ultimul deceniu, ajungând la valoarea de 224,3 la suta de mii de locuitori, potrivit unui comunicat al DSP Caraș-Severin.
La nivelul județului, dacă în 2018 erau în evidență 676 de bolnavi diagnosticați cu Alzheimer, numărul acestora a ajuns la 1.100 în trimestrul I 2024, mai mare cu 62%, mult peste creșterea procentuală de 37% de la nivel național din același interval, de la 32.151 la 44.130 de bolnavi (diagnosticați). Ținând cont de faptul că boala apare mai frecvent după 65 de ani și că, din cei 246.588 de locuitori ai judeţului (conform Recensământului din 2021), 30,8% făceau parte din grupa de vârstă de peste 60 de ani, e de așteptat ca numărul cazurilor să crească corespunzător. Perspectivele nu sunt deloc liniștitoare nici la nivel național, în condițiile în care autoritățile medicale estimează că prevalența demenței va avea o creștere accelerată până în 2050, când numărul bolnavilor ar urma să depășească 577.000, în România.
Demența afectează fiecare persoană într-un mod diferit, în funcție de cauzele care stau la baza apariției bolii, de starea de sănătate și de performanța ei cognitivă înainte de a se îmbolnăvi. Schimbările de dispoziție și de comportament apar uneori chiar dinainte de apariția problemelor de memorie. Semnele și simptomele timpurii ale demenței sunt: uitarea evenimentelor recente, pierderea și rătăcirea lucrurilor, confuzia – chiar și în locuri familiare, pierderea noțiunii timpului, dificultăți în rezolvarea problemelor, în luarea deciziilor, în găsirea cuvintelor sau în îndeplinirea unor sarcini de rutină.
Deși vârsta este cel mai important factor de risc, boala Alzheimer nu trebuie asociată exclusiv îmbătrânirii, de vreme ce în peste 9% din cazuri este vorba despre diagnostice de demență cu debut tânăr (înainte de vârsta de 65 de ani). Alți factori de risc ar fi: stilul de viață (consum de alcool, fumat, inactivitate fizică), moștenirea genetică, bolile cronice, depresia, izolarea socială, nivelul scăzut de educație și inactivitatea cognitivă.
Conștientizarea implicațiilor bolii, urmată de o intervenție adecvată asupra acestor factori poate contribui la prevenirea și diminuarea riscului de declin cognitiv și a instalării demenței.
JCS-Walter Fleck