Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Inițiativa parlamentarei social-democrate Silvia Mihalcea, susținută și de alți deputați și senatori cărășeni, a trecut cu brio procedura legislativă!

15 iunie – Ziua Banatului Montan este oficial Legea nr. 60/2025!, a titrat Silvia Mihalcea. Legea inițiată de parlamentarii PSD Caraș-Severin și sprijinită și de ceilalți parlamentari din județ a fost promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial! Pe 15 iunie 2025 vom sărbători Banatul Montan așa cum merită acest colț de Rai!“

Oficialul consideră instituirea unei zile speciale pentru bănățenii de munte drept un demers esențial pentru recunoașterea și promovarea identității locale: „Fără îndoială, Banatul Montan este binecuvântat cu priveliști spectaculoase și natură bogată, oameni vrednici și primitori și tradiții și meșteșuguri unice. Pentru a promova bogățiile naturale și pentru a păstra și a transmite mai departe moștenirea culturală și obiceiurile strămoșești, trebuie să valorificăm potențialul turistic enorm al zonei. Eu și colegii mei din PSD considerăm că turismul este un potențial motor economic al județului Caraș-Severin și ne dorim dezvoltarea unui brand în jurul conceptului de Banat Montan, pe care să-l folosim inclusiv din perspectivă turistică.“, a precizat deputata Silvia Mihalcea.

JCS-T.K.

Adaugă comentariu