REȘIȚA – O spune cu amărăciune, generalul de brigadă în rezervă ing. Adrian Marinescu, care s-a întâlnit marți cu elevii.
Întâlnirea cu un grup de elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Național Diaconovici Tietz, coordonat de profesorul de istorie Cristian Bălean, director adjunct, a fost găzduită de Centrul „Banatica“ al Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“. Organizată cu prilejul Zilei Armatei României, manifestarea umple un gol al istoriei recente a județului, din nevoia de cunoaștere a tinerei generații a oamenilor care au scris istoria locului. Managerul instituției gazdă, Clara Constantin l-a prezentat elevilor pe invitatul special al acestei întâlniri, lăsându-l pe publicistul Titus Crișciu să-i completeze portretul.
Autor al volumului „Arme și destine“ și coautor la cartea „Tunurile Reșiței“, scrisă în colaborare cu col.(r) ing. Ion Tănasie, Adrian Marinescu a precizat: „Mâine e Ziua Armatei. Cine are armată? În Caraș noi nu mai avem nici un militar, deci nu mai desfășurăm ceremonii festive, pentru că ele le organizează unitățile militare. Dar, totuși, în întâmpinarea Zilei Armatei, armata a organizat aici, cu forțele pe care le mai avem, cadre militare active și în rezervă, activități aniversare și mai puțin comemorative. Vă spun cu amărăciune, eroii noștri, poate, nu înțeleg de ce, de Ziua Armatei, când ei erau obișnuiți să primească câte o coroană de flori și recunoștința noastră, rămân singuri, acolo, în ploaie. Armata are motive de îngrijorare. Efective, înzestrare, sunt probleme pe care le știe acum toată țara. Dar, pentru că suntem în Reșița, nu putem să nu amintim că s-a sugrumat izvorul de forță al armatei, industria ei națională de apărare. Așa că, iată, eu, acum, trebuie neapărat, nu să aniversez, ci să comemorez Uzina Mecanică Reșița care, de fapt, nu mai există decât în amintire și pentru care am simțit nevoia acută să scriu o carte, „Tunurile Reșiței – o istorie fierbinte“ de la începuturile industriei cărășene, din 1800, de când au început să se fabrice, practic, arme și muniții în metalurgia reșițeană, până când uzina și-a încetat activitatea. Este un segment al industriei reșițene despre care acum, în mod concentrat, nu s-a mai scris niciodată. Poate aș fi vrut ca această carte să fie un buchet de metafore, pentru că și despre tunuri se poate scrie frumos, atunci când le fabrici cu un țel nobil, apărarea patriei. Dar, realitățile sunt crunte și această carte, dincolo de câteva gânduri din Cuvântul introductiv, este, de fapt, un strigăt, este, de fapt, un semnal de alarmă pentru cei care vor veni. Nu este posibil, este o mare crimă când ai o industrie puternică, să nu folosești această industrie pentru înzestrarea armatei, brațul înarmat al țării“.
Șarmul de povestitor al autorului i-a cucerit pe elevi, fără rezerve, generalul mulțumindu-le cu câte un autograf dăruit pe cele două cărți ale sale.