REŞIŢA – Toată lumea cunoaşte activitatea literară a lui Mihai Eminescu, versurile muzicale şi stilul romantic al creaţiei sale. Mult mai puţin cunoscută este însă activitatea sa de gazetar, cu stilul acid şi realist.
Mihai Eminescu, ziaristul, – o altă ipostază a genialei sale personalităţi – a fost evocat la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reşiţa, la iniţiativa jurnaliştilor Mario Balint şi Daniel Botgros, care au „decretat“ anul 2019 drept Anul Presei în Banatul Montan. Invitat special al evenimentului a fost eminescologul Gheorghe Jurma, ghid avizat în lumea atât de vastă a Geniului. Au participat jurnalişti, de ieri şi de astăzi, oameni de cultură, dar şi reşiţeni care au dorit să cunoască latura militantă a lui Mihai Eminescu.
Nucleul principal al activităţii de jurnalist politic a lui Mihai Eminescu s-a desfăşurat timp de şase ani în perioada 1877-1883, la cotidianul „Timpul“, organul oficial al Partidului Conservator, unde în 1880 şi 1881 a fost redactor şef. Ocazional a colaborat cu articole politice sau pe teme culturale şi la alte reviste sau gazete ale epocii, în perioada 1870-1877 publicând în „Albina“, „Familia lui Iosif Vulcan“, „Federaţiunea“, „Convorbiri literare“, „Curierul de Iaşi“, „Foaia vitelor de pripas“. Convingerile sale politice şi sociale erau în linii mari în acord cu cele ale conservatorilor şi în special cu ale fracţiunii junimiste, condusă de P.P. Carp şi Titu Maiorescu. Totuşi, în articolele sale şi-a exprimat adeseori părerile proprii, care nu corespundeau întotdeauna liniei oficiale a partidului, ceea ce a provocat proteste şi nemulţumiri din partea unor conservatori. Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Ca un detaliu inedit din activitatea redacţională, puţini ştiu că printre studiile sale se află şi „Teoria Statului Organic“, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei în perioada 2000-2012. Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat în lucrarea „Noua teorie a protecţionismului economic internaţional“, Teoria Statului Organic a lui Eminescu. Ulterior, cartea lui Manoilescu, publicată în anul 1932, este tradusă în portugheză, ajunge în Brazilia unde devine curs universitar, din anii 1970 program economic al ţării, iar în perioada 2000-2012 transformă radical Brazilia, generând o creştere economică spectaculoasă.
„Eminescu cel din timpul vieţii nu era cel care este astăzi, sau cel care a devenit după moarte. Cel mai mare poet din timpul vieţii sale a fost Vasile Alecsandri. Primul moment esenţial în recunoaşterea sa este 1883, anul înălţării supreme şi al căderii absolute de la «Luceafărul», la spitalul de nebuni. Este primul moment în care emoţia face ravagii asemeni unui uragan. Al doilea moment este cel al morţii, 1889. Toată literatura română în secolul următor va sta sub auspiciile lui Eminescu. Tinerii scriitori au fost cei care au dus mai departe gloria lui Eminescu şi epigonismul, încercând să se susţină pe ei, dar în umbra lui Eminescu. În 1905 apare prima culegere de texte gazetare ale lui Mihai Eminescu, „Scrieri politice şi literare“. Gazetăria lui este coerentă, rezultatul propriei sale gândiri, şi tocmai de aceea, oamenii de cultură au fost de acord că Mihai Eminescu este politolog, sociolog, om de ştiinţă din varii domenii sociale“, a precizat eminescologul Gheorghe Jurma.
Şi ca o concluzie a activităţii jurnalistice a lui Eminescu, şi a faptului că evenimentele politice şi sociale relatate de geniul eminescian în perioada sa sunt actuale şi în 2019, reporterul Mario Balint a menţionat: „Eminescu este tot mai actual şi ne face să ne întrebăm dacă era el geniu sau România a rămas pe loc timp de aproape 200 de ani“.