REŞIŢA – Aproape două sute de obiective de interes public funcţionează în Caraş-Severin deşi nu au autorizaţia de securitate la incendiu.
Jurnal CS scria, în urmă cu câteva zile, despre atacul dur făcut de senatorul Marcel Vela în plenul Senatului, vizavi de avizele ISU pentru şcoli, spitale şi alte instituţii de stat sau organisme private, considerând că administraţia publică şi mediul privat sunt blocate de aceste proceduri implicând costuri enorme. Senatorul cărăşean dădea exemplul unei şcoli sărace pentru care procedura costă în jur de 80.000 de lei, acuzând că „pensionarii de la ISU au blocat tot“, întrucât aceştia ar fi în spatele firmelor implicate în proces.
Ei, bine, a venit rândul celor de la ISU, care eliberează asemenea avize, să explice cum stau lucrurile din punctul lor de vedere. O conferinţă de presă a fost organizată de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin, prilej cu care inspectorul şef lt.col. Cristinel Coneru, şeful instituţiei, şi lt.col. Aurelian Miloş, şeful Inspecţiei de Prevenire, au vorbit despre situaţia avizărilor în judeţ.
Aceştia au explicat că, la capitolul avizări, serviciile oferite de instituţie sunt complet gratuite, inspectoratul neavând atribuţii vizavi de preţurile pretinse de firmele implicate în proces, clientul fiind cel care poate opta pentru una sau alta dintre ele. Avizele sunt însă necesare doar pentru anumite obiective, în două situaţii: la ridicarea de clădiri noi, respectiv la modificarea celor existente. Avizele se emit înaintea lucrărilor, autorizările se acordă după.
Însă la capitolul jocului cu focul, obţinerea de avize şi intrarea în legalitate au beneficiat de îngăduinţe de la centru, prin tot felul de acte normative şi ordonanţe care au amânat succesiv termenele obligativităţii. Aşa se face că, în Caraş-Severin, doar 15 servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă funcţionează cu acte în regulă, după criteriile legale de performanţă, restul până la 77 şchiopătând în virtutea inerţiei. Oamenii răsuflă uşuraţi pentru că mai au vreme, de data asta până în 31 decembrie. Mai gravă e situaţia obiectivelor de interes public care şi-au deschis porţile deşi prezintă riscuri cât se poate de reale.
„La nivelul judeţului au fost identificate, în urma controalelor, un număr de 183 de obiective care funcţionează fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, astfel: şapte clădiri cu săli aglomerate (alimentaţie publică şi cultură), 48 de unităţi de învăţământ, trei unităţi de cultură, cinci lăcaşuri de cult, un sediu administrativ, 16 unităţi de comerţ, 39 de obiective de turism, 50 de unităţi de alimentaţie publică, şapte obiective de producţie, cinci unităţi de îngrijire şi două obiective din categoria agrement, sport“, preciza lt.col. Cristinel Coneru.
În primele opt luni ale anului, au fost emise 32 de avize de securitate la incendiu, fiind respinse alte 29, într-o primă fază. Ulterior, unii şi-au pus lucrurile la punct, fiind emise avizele în 17 dintre cazuri. Au fost emise 18 autorizaţii de securitate la incendiu, alte 20 fiind respinse. Ulterior, după remedierea deficienţelor, au mai fost acordate două autorizaţii.
Potrivit celor de la ISU, în primele 8 luni ale anului au fost executate 489 controale în domeniul situaţiilor de urgenţă (cu doar şase angajaţi în întreg judeţul), dintre care 264 la operatori economici, unul la un obiectiv supus controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, 185 la instituţii şi 36 la localităţi. Au fost emise 44 de avize pentru transportul deşeurilor periculoase. Cu ocazia controalelor au fost constatate 2.479 deficienţe, dintre care 176 au fost soluţionate pe timpul controalelor. Au fost aplicate 283 de amenzi, totalizând un cuantum de 130.500 lei și 1236 de avertismente.