REŞIŢA – În ordinea cronologică a depunerii candidaturilor, aceştia sunt: Paul Ovidiu Vasile (propus de Partidul Verde), Ion Tabugan (din partea UNPR), Sorin Frunzăverde (din partea alianţei politice USL), Nelu Florin Brânzei (propus de Partidul România Mare), Paul Purea (Partidul Poporului – Dan Diaconescu), Ion Stepanescu (PSDM), Lenuţa Ciurel (propusă de PDL), Viorel Mutu (PNG-CD), Nicolae Baciuna (propus de Partidul Poporului – Legea Cojocaru) şi Dănilă Oberşterescu (din partea PNŢCD).
„Majoritatea acestor candidaturi, şi mă refer aici atât la consiliile locale cât şi la consiliul judeţean, respectiv la primari şi preşedintele Consiliului Judeţean nu sunt încă definitive, termenul limită pentru candidaturile depuse în cursul zilei de marţi, 1 mai, expiră joi, 3 mai, la ora 24.00. Pe rolul tribunalului şi celor patru judecătorii din judeţul Caraş-Severin au fost înregistrate (până miercuri, la ora prânzului – n.r.) trei contestaţii la Judecătoria Oraviţa, deja soluţionate. Toate soluţiile pronunţate au fost de respingere a contestaţiilor respective“, a mai amintit judecătorul Rustin Ciasc, preşedintele Biroului Judeţean de Circumscripţie nr. 11 Caraş-Severin.
Flavius Rotariu
