Caraş-Severin, Romania

Ediţia din acest an a „Taberei Spirituale Yoghine de Vacanţă – Herculane 2010“ a avut extrem de mult de suferit la capitolul organizare.

Deşi anunţată că va debuta din 30 aprilie, abia sâmbătă seara a fost realizat un program pentru conferinţele din acest an, iar yoghinii au început să apară în număr mai mare în staţiune abia sâmbătă.

Cu toate că erau aşteptaţi peste 5.000 de adepţi ai MISA, până duminică nu ajunseseră în Herculane mai mult de 3.000, faţă de anii precedenţi rămânând libere foarte multe locuri de cazare. Deşi închiriat încă de joi, pe platoul Coronini yoghinii au început primele exerciţii spirituale individuale abia duminică dimineaţa, însă într-un număr foarte mic.

„Pentru închirierea domeniului public am perceput aceiaşi taxă ca anul trecut, adică 3.000 de lei. Dacă anul trecut cu aceşti bani am refăcut aleile şi potecile prin pădure, pe care le-am amenajat din loc în loc cu spoturi luminoase, din fondurile pentru acest an intenţionăm să refacem iluminatul stradal, care să confere o notă clasică staţiunii“, spune Nicuşor Vasilescu, primarul oraşului.

Localnicii şi comercianţii s-au întrecut în oferte pentru yoghini, aşteptându-i în apropierea Cinematografului şi a Parcului Vicol, locurile în care aceştia aveau programate cele mai multe activităţi, cu clătite, prăjituri, legume sau fructe, caserole de salată orientală ori chiftele de legume, produse din soia, caş, urdă, lapte, ouă sau telemea.

Cristian Franţ