CARAȘ-SEVERIN – Neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil se reflectă deja în primele accidente produse în județ. Pe DN 6, la Topleț, circulația a fost îngreunată pe ambele sensuri, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism și un autotren!
Rute ocolitoare propuse sunt: DN 57, DN 67D. Potrivit DRDP Timișoara, se estimează reluarea circulației după ora 12.00. „O conducătoare auto ar fi pierdut controlul în curbă, acroșând un ansamblu de vehicule, apoi autovehiculul a fost proiectat în afara părții carosabile și s-a răsturnat pe o parte. Conducătoarea auto nu a putut ieși din autoturism, era rănită ușor, acuza dureri la umăr. Se circulă alternativ. Traficul nu este blocat.“, a precizat Poliția județului.
Alt accident s-a produs la Caransebeș, pe strada Muntele Mic, unde, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un autoturism a părăsit carosabilul și era cât pe ce să intre într-o casă! Din fericire, nu s-au înregistrat victime!
JCS-A.M.
FOTO: DRDP Timișoara
3 Comentarii
Azi dimineata pe Resita – Timisoara drumul era inghetat pana cu 10 m inainte de a intra in judetul Timis.
In Caras-Severin asfaltul era alb, plin de gheata si zapada, in Timis asfaltul era negru.
De ce in Timis se poate sa fie curatat asfaltul dar in Caras “iubitii” conducatori ai judetului dorm in picioare!!!
M..e PSD si conducatorii votati!
In Caraș sunt condiții extreme , nu că.in Timiș:::))))) In Caraș se fura la motorină și sare…
Oare ce punct de vedere are domnul consilier judetean Sef Crina? Pe vremea lu’Dunca era foarte vocal ?