Caraş-Severin, Romania

PĂLTINIŞ – Asta spune primarul comunei Păltiniş, Ioan Popovici, cel care pe lângă proiectul de gaz mai are o serie de alte proiecte pentru localitate!

Cu cinci sate în componenţă – Păltiniş, Cornuţel, Rugi, Ohabiţa şi Delineşti –, Păltinişul este una dintre comunele cu cea mai mare suprafaţă din judeţ, ceea ce presupune că o administrare eficientă a ei nu e un lucru tocmai uşor de făcut. Ioan Popovici a câştigat mandatul de primar în urmă cu nici doi ani, iar în perioada aceasta a lucrat, împreună cu echipa din primărie, la mai multe proiecte pe care le-a depus spre finanţare.

„Primul proiect este cel pentru introducerea gazului la Păltiniş. În acest sens, am încheiat un parteneriat cu comuna Brebu, iar proiectul este depus pe Programul Anghel Saligny. Suma, pentru cele două comune, se ridică la aproximativ 48 de milioane de lei, în condiţiile în care pentru tot judeţul Caraş-Severin sunt alocaţi 240 de milioane de lei. Un alt proiect se derulează prin Grupul de Acţiune Locală «Ţara Gugulanilor», fiind vorba despre realizarea iluminatului public din comună, pentru care am semnat contractul de finanţare pentru un număr de 350 de lămpi cu LED. Aici ne mai trebuie acordul de mediu, după care ne apucăm de treabă. Practic, suplimentăm numărul de lămpi, toate străzile principale sunt cuprinse în proiect, iar lămpile pe care n-o să le mai folosim nu vor fi aruncate, fiindcă reprezintă o investiţie de la bugetul local, ci vor fi utilizate pe străzile secundare. Este vorba despre 60 de lămpi la Păltiniş, 80 la Cornuţel, 60 la Delineşti, restul fiind la Rugi şi la Ohabiţa. Valoarea proiectului este de 48.000 de euro, el a fost început de fapt în mandatul tatălui meu, dar nu a mai continuat după aceea“, ne-a spus Ioan Popovici.

Tot pe Programul Anghel Saligny, edilul a adăugat că administraţia locală a mai depus câteva proiecte. Primul se referă la extinderea canalizării în satele Cornuţel, Delineşti, Ohabiţa şi Rugi. Cum la Păltiniş o parte a reţelei există, dar nu e finalizată, şi cum, prin PNDL 2, era prevăzută numai conducta, prin noul program au fost incluse şi branşamentele, care vor fi gratuite, pentru a încuraja cetăţenii să se branşeze la reţea.

Alte două proiecte sunt unul pentru drumuri, respectiv asfaltarea străzilor la Cornuţel, Ohabiţa, Delineşti şi Păltiniş, pe o lungime de aproximativ 6 km, celălalt vizând executarea câte unui foraj la Păltiniş şi la Cornuţel, acolo unde, vara, sunt probleme cu alimentarea cu apă. „Am înţeles că acestea vor fi de tip nou, cu grup generator, fiindcă, în caz că se opreşte curentul trei zile, de exemplu, noi rămânem fără apă, pentru că nu avem generator de mare putere, trifazic. Suma pentru fiecare foraj se ridică la 80.000 de lei”, a mai declarat primarul din Păltiniş.

De asemenea, administraţia locală a mai renovat în regie proprie căminele culturale de la Delineşti şi Ohabiţa, iar în cazul celui din centrul de comună se va monta un gard împrejmuitor şi se vor executa lucrări de pavare. Edilul a mai adăugat că la Ohabiţa a fost refăcut podul de peste pârâul Pogănici, afectat de inundaţiile din 2020, banii, aproximativ 300.000 de lei, fiind primiţi de la Consiliul Judeţean. „Dintre toate aceste proiecte, cel cu gazul este cel mai important. Chiar strategic, aş zice eu. Toată lumea vede ce se întâmplă azi cu pădurile…”, a concluzionat Ioan Popovici.

JCS-Gabi Berger