Avertizarea este pentru o bună parte a personalului nedidactic din unităţile şcolare, care nemulţumiţi de SLI Bihor au migrat la un nou sindicat, respectiv Sindicatul Personalului Nedidactic din Învăţământ. Drept urmare, Ioan Ţenţ a ţinut să amintească nedidacticilor că SLI Bihor i-a susţinut şi le-a apărat drepturile la toate acţiunile de prostest pe care le-a făcut.
„Nu a existat acţiune de protest, miting sau grevă la care să nu se pună şi probleme specifice celor care sprijină din umbră bunul mers al şcolii. E altceva că Puterea a dat la unii şi nu a dat la alţii sau a creat încurcături legislative din care nu mai poate să iasă”, explică Ţenţ.
Dovada…
Acesta a amintit că cea mai mare realizare pentru personalul nedidactic a fost obţinerea în comisia partitară cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a sporului de 10% pentru femeile de servici, urmând să se facă determinările în vederea acordării unor sporuri specifice celor care lucrează cu computerul, pentru bibliotecarii şcolari, bucătari şi celelalte categorii de muncitori necalificaţi. O altă realizarea este trecerea unei părţi a personalului de la contabilitate de la nedidactic la personal didactic cu sporurile salariale aferente.
De asemenea, Ţenţ consideră că cea mai mare dovadă de a preocupării faţă de nedidactici a fost întâlnirea de la Alba Iulia organizată de către Departamentul pentru personal auxiliar şi nedidactic al FLSI, în cadrul căreia s-au dezbătut toate probleme legate personalului nedidactic din învăţământ.
Ioana Iuhas
