Caraş-Severin, Romania


După ce acum trei zile bugetarii au ieşit
în stradă, ieri a fost rândul
pensionarilor să îşi ceară public
drepturile.


Peste 200 de pensionari din
Caraş-Severin
, vehemenţi şi
de-a dreptul revoltaţi, au pichetat joi
sediul prefecturii. Nemulţumirea
constă în faptul că punctul de pensie
nu a fost majorat la 45% din salariul mediu pe economie
de la 1 ianuarie 2009, aşa cum li s-a promis.


Oamenii mai cer o lege unică a pensiei şi
eliminarea pensiilor speciale… greu de crezut că
vom trăi să vedem aşa ceva. „Am
muncit ani de zile prin fabricile şi uzinele
ţării. Tot ceea ce există astăzi
există datorită nouă. Noi suntem acum
prezentul pe care l-am construit în trecut,
însă mult mai trist decât ne-am
imaginat atunci“, a spus Ion Vuia, unul dintre
protestatari.


Aflat în fruntea pensionarilor, Dumitru
Ursu, liderul Ligii pensionarilor din
Caraş-Severin
, s-a prezentat în
faţa prefectului de Caraş-Severin,
Octavian Ţunea
, pentru a pune pe tapet
nemulţumirile pensionarilor. În urma acestei
vizite, prefectul a decis să coboare în
mijlocul protestatarilor.


„Ştiu prin ce treceţi şi cu ce
probleme vă confuntaţi şi mama mea este
în aceeaşi situaţie, fiind la
rându-i pensionară. Şi eu voi ajunge
pensionar… pentru toate astea şi pentru
respectul pe care îl port oamenilor de
vârsta a treia promit să mă implic
în rezolvarea problemelor ce ţin de
instituţia pe care o reprezint“, a spus
prefectul judeţului.


În Caraş-Severin există peste 12.000 de
pensionari a căror pensie nu
depăşeşte suma de 300 de lei…


Anca Preda


[email protected]