REŞIŢA – Localităţile cărăşene care au datorii vor primi sume defalcate din TVA pentru plata acestora.
Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Caraş-Severin ce a avut loc miercuri. „Am alocat primăriilor din judeţ sume importante pentru stingerea arieratelor – o cerinţă a Fondului Monetar Internaţional, atât pentru OG nr. 7/2006 – circa 2,99 milioane de lei cât şi pentru celălalt tip de arierate – peste 4,8 milioane de lei. Fiecare primărie a primit acelaşi procent, respectiv 19% pentru Ordonanţa 7 şi 43% pentru celălalt tip de arierate, din totalul datoriilor pe care le aveau înregistrate“, a precizat Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
În primul caz, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2012 pentru achitarea arieratelor provenite din derularea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural (OG 7), oraşele au primit în total peste 500 de mii de lei, iar comunele care declaraseră arierate au primit un total de aproape 2,5 milioane. În ceea ce priveşte celălalt capitol, arieratele faţă de furnizorii de bunuri, lucrări şi servicii, cu excepţia sumelor aferente unor programe naţionale, oraşele au primit aproape 3,5 milioane, iar comunele – peste 1,3 milioane de lei.
În cadrul şedinţei de miercuri a Consiliului Judeţean Caraş-Severin au fost aprobate o serie de hotărâri cu aspect evident financiar-bugetar.
„În ceea ce priveşte respectivele arierate, se presupune că fuseseră înregistrate cu cel puţin 90 de zile înainte. Am modificat în plus bugetul Consiliului Judeţean cu 2,57 milioane de lei, 170.000 de lei – alocări guvernamentale pentru programul «Cornul şi laptele» şi 2,4 milioane de lei – reîntregirea bugetului Consiliului judeţean după participarea noastră la o serie de finanţări europene“, a mai amintit Sorin Frunzăverde.
De asemenea, consilierii judeţeni au aprobat indicatorii tehnico-economici şi nivelul cofinanţării pentru un amplu program de reabilitare şi dotare a centrelor de asistenţă socială din Reşiţa, Caransebeş, Zăgujeni şi Sacu.
„Programul are o valoare de 17,8 milioane de lei şi, în câţiva ani după intrarea noastră în Uniunea Europeană, în ultimii trei-patru ani, reuşim să alocăm acestui domeniu, atât de sensibil al asistenţei sociale, pentru centrele acestea, aproape 10 milioane de euro, o sumă care reuşeşte să îmbunătăţească simţitor condiţiile de trai în aceste instituţii importante pentru dimensiunea socială a activităţii Consiliului judeţean, dar şi a persoanelor cu probleme din Caraş-Severin“, a precizat preşedintele CJ.
În cadrul şedinţei a fost validat mandatul de consilier judeţean al lui Ion Amariei, care îl înlocuieşte pe Dorinel Iacob în forul judeţean, celui din urmă fiindu-i restras sprijinul politic de către formaţiunea din care făcea parte.
Flavius Rotariu
