Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a prezentat pe larg planurile măreţe pe care le are pentru ruta Reşiţa-Timişoara şi pentru ca TUR să obţină licenţă pentru calea ferată. Se va circula cu până la 160 km/h! 

Legat de această rută, edilul a amintit de protocolul perfectat între primăriile Reşiţa şi Timişoara şi cele două judeţe vecine, „pentru realizarea modernizării căii ferate Reşiţa-Bocşa-Voiteni-Timişoara. (…) Am avut o discuţie cu ministrul Bode, la Transporturi atunci, şi cu cei de la infrastructură CFR. L-au agreat, suntem al treilea proiect de genul acesta după Cluj şi Braşov. Doar cele două oraşe au mai făcut protocoale de genul ăsta, suntem al treilea proiect“, a povestit primarul Ioan Popa.

A urmat întâlnirea cu Drulă, noul ministru al Transporturilor, care s-a lăsat convins. „La întâlnire au participat doi directori, Dobre şi Ardeleanu, de la CFR Fonduri Europene, şi un domn Pintea, de la CFR Infrastructură. Am stabilit paşii şi calendarul lucrărilor“. Luna aceasta, la fel ca pentru domeniul schiabil, cei patru parteneri trebuie să numească Reşiţa ca lider de proiect. „Şi să ne asumăm un milion de euro – fiecare unitate administrativ-teritorială – pentru bugetarea studiului de fezabilitate. Vorbim de un proiect de 300 de milioane de euro, de circa patru milioane realizarea studiului de fezabilitate. La ora asta lucrăm la caietul de sarcini, împreună cu o companie din Timişoara“, a dezvăluit Popa.

Tot zilele acestea va fi semnat acordul cadru cu CFR-ul. Edilul a avertizat: „Trebuie ca până în decembrie 2022 studiul de fezabilitate să fie realizat şi contractul pentru proiectare şi execuţie să fie semnat. Şi până în decembrie 2026, obligatoriu proiectul trebuie să fie finalizat, fiind pe Programul Naţional de Reconstrucţie şi Rezilienţă. CFR Infrastructură ne-a solicitat să luăm în calcul şi în analiză să facem tot noi studiul de fezabilitate pentru Timişoara-Voiteni-Stamora Moraviţa-ieşire în Serbia, linie dublă electrificată. Şi vom achiziţiona patru garnituri de tren moderne cu propulsie pe hidrogen. Eu sunt foarte, foarte bucuros că Ministerul Transportului şi CFR-ul au încredere să ne dea în lucru acest proiect important pentru Banatul de Munte şi pentru Banatul de Câmpie. Este conform solicitărilor Comisiei Europene, avem şi zonă de Green Deal, adică noi mergem pe hidrogen şi practic trecem din transport individual cu maşini în transport pe cale ferată“.

Ce va presupune modernizarea? „Pe partea de Timişoara-Voiteni-Moraviţa înseamnă practic realizarea unei linii noi complete, pentru că va fi linie dublă, a precizat edilul. Şi modernizarea liniei existente şi pe zona de Voiteni-Reşiţa, înseamnă că se extrage afară tot, până la bază, se reface stratul de suport de jos, se refac straturile succesive de cribluri granitice şi se pune o nouă linie de cale ferată. Este foarte posibil ca o perioadă de timp – nu chiar aşa de lungă, pentru că nu necesită atât de mult timp – circulaţia să fie deviată pe Caransebeş. Se va merge Reşiţa-Caransebeş-Timişoara. Se reabilitează şi 15 staţii de tren: 13 până la Voiteni şi două în relaţia Voiteni-Stamora Moraviţa“.

Potrivit edilului, lucrările la acestea vor fi similare celor de la Gara Reşiţa Sud. „Se vor face linii de cale ferată duble şi în zona de staţii, ca să putem să lucrăm cum trebuie, a completat edilul. Am luat în calcul patru garnituri de tren pentru că vrem să facem o cadenţă de transport Reşiţa-Timişoara, până la aeroport, din 45 în 45 de minute. Deci luăm în calcul ca, la fiecare 45 de minute, cineva să poată lua un tren să plece de la Reşiţa la Timişoara. Viteza medie proiectată va fi de 120 de kilometri la oră, cu zone în care vom atinge 140-160 de kilometri la oră. Şi asta ne va permite să parcurgem distanţa Reşiţa-Timişoara într-o oră şi 30 de minute, sau Reşiţa-aeroport – într-o oră şi 40 de minute“.

Cât despre bilete, primarul Nelu Popa a precizat: „Avem şi o componentă de digitalizare foarte interesantă şi foarte importantă. Cu alte cuvinte, îţi poţi lua biletul de tren din online. Important va fi să facem împărţeala banilor, pentru că pe o parte din linie s-ar putea ca banii să meargă la CFR Infrastructură, la CFR SA, şi o parte din bani să meargă pe regională. Noi, Reşiţa, dorim să ne licenţiem în transport pe cale ferată. În acest moment, firma TUR a Reşiţei lucrează la documentaţia pentru licenţiere. Şi urmează să achiziţionăm două garnituri second hand, ca să putem să facem licenţierea în transport pe calea ferată. Dacă vreţi să vă spun sincer, dorinţa mea este să preluăm noi această linie în gestiune“.

JCS-Antoniu Mocanu