REŞIŢA – Primarul Ioan Popa este decis să-i sancţioneze dur pe cei care sabotează colectarea selectivă a oraşului, din vina cărora se pierd bani serioşi, pentru că nu se pot valorifica reciclabilele. Între timp, însă, primul efect este scumpirea gunoiului pentru cetăţeni!
Problema umflării din nou a tarifelor la gunoi pentru reşiţeni a iscat gâlceavă în Consiliul Local. În vreme ce pesediştii, prin vocea lui Mirel Sabo, se întrebau „Cum să aprobăm mărirea din nou a tarifelor la gunoi?“, cei din aparatul de specialitate al primarului vorbeau tocmai despre greaua moştenire de la vechiului Guvern, care a produs scumpirea cu efect întârziat.
„Este hotărârea vechiului Guvern de mărire a taxei circulare, la deponeu, când se depunea gunoiul, se plăteau 30 de lei. Vechiul Guvern a hotărât că e prea puţin 30 de lei. Taxa de 80 de lei a intrat în vigoare luna aceasta, la fiecare tonă de gunoi, ori 1800 de tone cât avem lunar“, sublinia Adelin Tuţă, directorul de Investiţii al municipalităţii.
Primarul Ioan Popa, însă, n-a blamat pe nimeni şi a explicat: „Noi ne-am angajat faţă de Uniunea Europeană să facem reciclare şi România n-o face cum trebuie. Până anul trecut plăteam o amendă pentru ceea ce ar fi trebuit să reciclăm şi nu reciclăm: 30 de lei pe tonă. Începând cu 2020, ne-am obligat ca ţară să creştem această amendă la 80 de lei pe tonă. Ăsta este unul dintre motivele principale pentru care noi am decis să preluăm activitatea de reciclare de la Best Multipet de la Doman“.
Şeful administrativului reşiţean vorbea despre faptul că municipalitatea şi-a înfiinţat o firmă specializată, Reşiţa Curată, care preia „utilajele, presele, toate maşinăriile pe care le au oamenii ăştia şi preluăm din mers această activitate, urmând ca în perioada următoare să facem câteva lucruri. 1. Ne-am bugatat achiziţia a 200 de containere în formă de clopot, unde se adună sticlă, borcane, tot ce e din sticlă. Pentru că astea, din nefericire, până acuma nu s-au reciclat. Şi nu s-au reciclat pentru că foarte mult gunoi reciclabil era contaminat. Ca să înţelegeţi expresia, gunoi contaminat înseamnă eu am carton în containerul ăsta, sau am sticlă, sau am plastic, şi acolo printre acest gunoi reciclabil s-au găsit de la cetăţeni saci cu gunoaie menajere, cu coji de cartofi şi aşa mai departe. Ei, în momentul în care Brantner ajungea la Best Multipet şi deşerta camionul cu carton reciclat, şi găseau cantităţi masive de gunoi menajer normal, îl refuzau! Şi ratam reciclarea a 5-6 tone de carton sau de plastic, pentru că între ele erau vreo 20-30 de pungi de gunoi menajer. 2. Vom pune staţii de colectare închise, supraterane, cum le-aţi văzut prin Govândari, cu acces cartelizat şi cu camere de filmat, şi vom da amenzi drastice celor care în loc să pună gunoiul în containerul ăsta, îl vor pune în celălalt. Şi în acest fel eu sper să trezim spiritul civic în cetăţenii oraşului şi să reciclăm. Că dacă noi creştem gradul de reciclare, taxa aia de 80 de lei pe tonă evident scade că vorbim de un procent mai mic sau spre deloc“.
Primarul Ioan Popa se declară optimist şi speră ca în 5-6 luni Reşiţa să fie dată ca exemplu, mai ales că „suntem unul dintre puţinele oraşe din ţară care şi-a asumat să pună mâna şi să recicleze efectiv printr-o companie a oraşului. În afară de asta, am avut o discuţie cu reprezentantul Brantner de la Cluj, cu dl director adjunct Ionel Ploaie, m-a asigurat de colaborarea lor în următoarea perioadă. Încearcă ei să-şi aducă o staţie de sortare, astfel încât să crească, inclusiv din celălalt gunoi, partea de reciclabil. E o situaţie neplăcută, nu place nimănui, şi avem de învăţat foarte mult de aici. Eu personal o să convoc presa la mine acasă şi o să vă arăt cum colectez eu cu familia mea în containere, în casa mea, şi ies cu ele şi o să vedeţi că se poate. O să vă spun şi lucruri pe care nu le-am ştiut nici măcar eu: că dacă mănânci o pizza şi în cartonul pe care-l arunci la gunoi ai mai lăsat trei bucăţi de pâine, de capeţi de pizza, se consideră gunoi contaminat şi nu-l mai pui la cartoane, că dacă ai un borcan de sticlă cu sos de tomate, dar nu l-ai clătit la chiuvetă, nu ţi-l ia nimeni, pentru că îl consideră gunoi contaminat şi aşa mai departe. Va trebui să învăţăm împreună cum se reciclează. Dacă aveţi prieteni în Occident – în Germania, în Anglia, în Franţa, în Olanda – şi-i veţi întreba, veţi observa că oamenii ăştia ştiu să facă asta, ştiu să spele sticlele, ştiu să spele borcanele, ştiu să spele inclusiv cutiile de iaurt de rămăşiţele de iaurt. Pentru că asta înseamnă să reciclăm! E ciudat, ştiu, dar vom învâţa cu toţii împreună asta“.
În pofida opoziţiei stângii din consiliu, proiectul a trecut şi, surprinzător, a fost constatată şi o… trădare involuntară. Un murmur s-a auzit în Consiliul Local, întărit de cineva de la aparatul tehnic: „Dle Ionescu, aţi votat «pentru»“. „Pentru cine am votat?“, a răspuns Florin Ionescu, consilierul PSD, total surprins de faptul că a ridicat mâna la vot, dar nu ştia pentru ce…
JCS-Antoniu Mocanu