Caraş-Severin, Romania

Acesta a avut loc vineri, cu ocazia Zilei Păcălelilor, şi s-a dorit a fi o acţiune menită să aducă un zâmbet pe faţa trecătorilor. În zona Universităţii „Eftimie Murgu“ – Hehn, începând cu ora 15, 40 de tineri voluntari au mărşăluit pe trecerea de pietoni costumaţi în diverse personaje. Următorul popas ales de personajele de film şi nu numai, a fost Centrul Civic. În faţa Prefecturii, aceştia au dansat şi au interacţionat cu trecătorii.

Tinerii reşiţeni, alături de voluntari

Activitatea se înscrie în seria acţiunilor de animaţie de stradă pe care Centrul de Voluntariat Reşiţa le organizează cu şi pentru tinerii din municipiu printr-o metodologie care are ca obiectiv dezvoltarea creativităţii, a curajului de exprimare a propriei identităţi dar şi a sentimentului de apartenenţă la comunitatea din care aceştia fac parte.

Animaţia stradală este una dintre cele mai dinamice forme de participare care poate crea acţiune oriunde în spaţii mai puţin convenţionale unde publicul nu este obişnuit să vadă spectacole: pe asfalt, pe nisip sau pe iarbă, într-o parcare, în mijlocul oraşului, în parc, sau chiar pe stradă. Trecătorul, spectatorul joacă un rol deosebit de important şi întreaga acţiune se bazează pe el şi se orientează în jurul acestuia, iar de multe ori acesta nu rămâne doar un privitor.

Lavinia Predescu