Voința Lupac vrea surpriza la Deva - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac va disputa vineri, 1 aprilie, de la ora 17:00, în deplasare, partida cu CSM Deva, în prima etapă a play-off-ului de promovare al Ligii 3! Elevii lui Boșco sunt pe locul 3, cu 32 de puncte, iar CSM Deva este pe poziția secundă, cu 40 de puncte!

„Începe o nouă etapă pentru noi, jucăm în play-off-ul Ligii 3, cu echipe foarte bune, de tradiție. Sperăm să facem din nou o figură frumoasă, la fel ca în sezonul regular. Am discutat cu băieții toată săptămâna de dinaintea meciului legat de importanța play-off-ului, dar din păcate, s-ar putea să nu mă pot baza pe toți. Se pare că virusul a intrat la noi în vestiar. Avem mulți jucători răciți și voi vedea la ora jocului pe cine mă pot baza. Sper că măcar jumătate din cei bolnavi vor fi apți vineri. Sincer, nu ne propunem să îndeplinim vreun obiectiv îndrăzneț, dar ne dorim să facem jocuri bune și solide. Băieții sunt conștienți de locul unde ne aflăm în acest moment și ne dorim să aducem cât mai multe puncte. Îmi doresc ca băieții să crească în valoare de la meci la meci. Am adus recent mai mulți jucători tineri, am adus sânge proaspăt la echipă, cum s-ar spune, și îmi doresc ca ei să prindă și mai multă experiență în play-off. Ne vom baza din sezonul următor pe acești tineri și de aceea este necesar ca ei să evolueze acum împotriva unor echipe foarte bune pentru nivelul Ligii 3. Sunt opt puncte față de următorul nostru adversar, sunt multe etape de jucat și dacă vom trata meciurile cu maximă seriozitate, cred că putem face din nou o surpriză frumoasă”, a declarat antrenorul Boșco Vișatovici.

În cele două partide din sezonul regulat, Deva s-a impus la Lupac, în prima etapă, cu 3-0, în timp ce la Deva, jocul dintre cele două formații s-a încheiat cu un scor alb, 0-0.

JCS-Ștefan Moraru