Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – AFC Voința Lupac a mai obținut un succes, al doilea consecutiv, în partidele amicale! De această dată, elevii lui Adrian Enășescu au învins sâmbătă, 4 februarie, cu scorul de 2-1, CSM Lugoj, liderul Ligii a IV-a din Timiș. Au înscris pentru cărășeni Robert Dalea și Dan Ovidiu. În primul amical, Lupacul a trecut cu 3-1 de CSM Reșița!

Despre joc aș putea spune că am avut o primă repriză foarte bună, am reușit să marcăm cele două goluri. Deci, începem jocurile bine, iar în a doua repriză am suferit un pic pe final de meci, pentru că am jucat împotriva unei echipe experimentate. Noi am încercat să integrăm în echipă și noile achiziții și atunci a fost normal faptul că jocul a suferit un pic. Încă nu este omogenitate, este și o diferență de vârstă între jucători. După pauză am introdus copii născuți în anul 2007, iar unul de 2005 a jucat titular tot meciul. CSM Lugoj este o echipă experimentată, care a transferat jucători precum Brian Filimon sau Rus, golgheterul din Timiș. Am mai avut ocazii de gol în prima repriză, iar diferența de scor putea fi mult mai mare, undeva la 4-0, dacă am fi reușit să înscriem. Pe final am suferit, deoarece a fost o diferență destul de mare față de ce am introdus noi și ce au introdus ei. Vrem și le vom da șansa să joace și jucătorilor foarte tineri. Ne dorim ca echipa să joace constant pe toată durata partidei, ar fi ideal. În mare parte nu vom mai aduce jucători, le vom da credit celor din curtea noastră. Tinerii vor avea parte de mai multe jocuri și mai multe minute. Aș dori să evidențiez staff-ul, pe Cristi Danci, Andrea Săndescu, Milan și Toader, care fac o treabă foarte bună și formăm o echipă care se exprimă bine pentru perioada asta de început de pregătire. Vom juca cu Buziaș, o altă partidă amicală, și după cum se știe antrenorul Petruescu organizează foarte bine jocul echipei sale, mai ales pe faza defensivă. Cu siguranță că va fi un meci interesant.”, a declarat antrenorul Adrian Enășescu.

Urmează sâmbătă amicalul cu Buziaș, care se va desfășura pe terenul sintetic din Valea Domanului.

JCS-Ștefan Moraru