LUPAC – AFC Voința Lupac va juca sâmbătă, 26 august, de la ora 18, acasă, cu Universitatea Craiova 2, primul meci oficial din acest sezon al Ligii 3!
Echipa pregătită de Adrian Enășescu a fost repartizată în Seria a VII-a a Ligii 3, alături de CS Gilortul Târgu Cărbunești, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CSO Turceni, CSM Jiul Petroșani, ACS Viitorul Șimian, Universitatea Craiova 2, U Craiova 1948 2, ACSO Filiași și CSM Deva.
„O să abordăm viitorul campionat tot la fel cum l-am terminat pe cel din sezonul trecut, adică mergem pe continuitate și omogenitate. Am adus jucători pentru regula Under care sunt convins că ne vor ajuta. Am avut ceva modificări de lot referitor la jucătorii tineri și sunt convins că vom arăta destul de bine începând chiar cu prima etapă. Nu am crescut foarte mult lotul numeric față de sezonul precedent. Știm cu ce jucători am încheiat campionatul trecut și am fost mulțumit de evoluția lor. Aș putea spune că le mulțumesc pentru felul cum ne-am prezentat în campionatul trecut, mă refer aici doar la mandatul meu, și privim cu încredere spre viitor. Ne dorim să dezvoltăm un joc frumos, să marcăm multe goluri și să bucurăm publicul spectator. Sunt convins că vor veni din ce în ce mai mulți la meciurile noastre, deoarece am demonstrat că suntem o echipă care încearcă să joace fotbal. Am încredere în tot lotul că vom debuta în acest sezon cu dreptul. Cred că echipa se va exprima bine în teren încă de la meciul cu Craiova 2!”, a declarat Adrian Enășescu, antrenorul Voinței Lupac.
JCS-Ștefan Moraru