Caraş-Severin, Romania

LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 8 aprilie, cu scorul de 1-0, partida disputată în deplasare cu CSM Jiul Petroșani, din etapa a II-a play-out-ului Seriei a VII-a!  Golul lui Urdea din prima repriză a trimis Lupacul pe primul loc în clasament, cu 30 de puncte. Jiul, cu 29 de puncte, a coborât pe locul secund!

„Jocul de la Petroșani l-am abordat ca pe toate celelalte, adică la victorie, de unde a rezultat și un joc foarte disputat. Am întâlnit o echipă bună a Jiului, iar din punctul meu de vedere această formație este una de play-off. Mă bucură foarte mult această victorie, deoarece am trecut peste Jiul în clasament. Totuși, acest joc a lăsat urmări în tabăra noastră, deoarece Takenori are o entorsă destul de severă. Are piciorul în ghips. Manu Jinga în minutul 60 a luat al doilea galben. A fost un meci cu o presiune destul de mare și de aceea îi felicit pe jucători, iar atitudinea lor a fost extraordinară. Consider că a fost o victorie a grupului, în care toți s-au sacrificat pentru cele trei puncte. Chiar dacă am înregistrat un rezultat negativ în etapa trecută, iată că am revenit mai puternici și am reușit să ne impunem într-o deplasare grea. Aș dori să mai specific și faptul că noi am avut ocaziile clare și mai multe și nu Jiul, deși am jucat în deplasare. Spre final, Jiul a avut o ușoară posesie a mingii, dar lucru normal având în vedere că am jucat în inferioritate numerică., a declarat antrenorul Adrian Enășescu.

Lupac: Petruț, Banac, Săndescu, Giurică, Vichente Marcu, Cega, Danci, Takenori, Urdea, Jinga și Avramovici. Pe bancă au fost: Bud, Băcleșanu, Dalea, Cristodulo, Caia, Crăciun Darian și Dan Ovidiu.

Pe elevii lui Adrian Enășescu îi așteaptă pe 14 aprilie duelul cu Progresul Ezeriș, meci ce se va disputa pe stadionul din Lupac.

JCS-Ștefan Moraru