Potrivit acordurilor semnate de organizaţiile reprezentative, la nivel naţional, sunt în vigoare directive europene de protejare a marilor răpitori. Ca urmare, în Caraş-Severin, lupul s-a înmulţit peste măsură.
„Există un plan de recoltă, dar lupul nu reprezintă un interes pentru vânători, poate doar statistic. Vânătoarea la lup e foarte grea şi recompensa este foarte mică. Noi încercăm să-i vânăm, avem vreo 20 de exemplare de recoltat în judeţ, dar este foarte dificil de prins în goanele de vânătoare. Trebuie pândă lungă“, a precizat Mircea Ciobanu, directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Spotrivi (AJVPS). Probleme cu lupii care au atacat animale domestice s-au înregistrat, recent, la Bozovici.
„Sunt vinovaţi şi crescătorii de animale, pentru că a dispărut perioada de stabulaţie. Oile sunt ţinute pe câmp toată perioada anului, aşadar lupii au hrană, şi se înmulţesc“, consideră Ciobanu.
În data de 1 februarie se încheie sezonul de vânătoare, care este acum deschis, exceptând cerbul şi căpriorul. Pe lângă sport şi activităţile conexe, în atribuţiile AJVPS Caraş-Severin intră şi combaterea răpitorilor (în special cu personal angajat) sau distribuţia de furaje concentrate în perioada când hrana vânatului este greu de găsit.
Potrivit contractelor încheiate de membrii AJVPS Caraş-Severin, la sfârşitul anului trecut au fost distribuite 85 de tone de porumb iar în primul trimestru al acestui an vor fi distribuite în fondurile cinegetice ale judeţului restul de până 170 de tone de furaj concentrat, în funcţie de efectivele de vânat. Paznicii de vânătoare şi membrii asociaţiei au dus pe teren şi 30 de tone de sare în fonduri.
„Vânătorii au înţeles că trebuie să participe la aceste lucruri. Şi e normal, deoarece, dacă oferi hrană pe timpul iernii, păstrezi vânatul în fonduri“, a spus Mircea Ciobanu, directorul AJVPS Caraş-Severin.
Are balta peşte…
În 2010, AJVPS a achiziţionat şase tone de puiet, din specia caras şi crap de la pescăria din Vărădia, acestea fiind deversate în lacurile de la Dognecea (lacul mic), Medreş, Avicola Caransebeş, Secu şi Gura Gulumbului. „Cei 4.700 de pescari, membri ai asociaţiei au simţit asta la prima mână, pentru că în locurile amintite chiar s-a prins peşte, unele capturi chiar impresionante. Prinsul, însă, depinde şi de măiestria fiecărui pescar“, a mai amintit Ciobanu. Sezonul de pescuit este dechis, exceptând apele de munte.
Flavius Rotariu