Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De la avizarea şi punerea în funcţiune, noul aparat va deservi pacienţii în contractul cu CJAS.

Printr-un proiect derulat împreună cu Spitalul din Pozarevac (Serbia), Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Reşiţa va beneficia, până la finalul acestui an, de un computer tomograf performant, capabil să ofere în 20 de secunde un diagnostic corect şi complet. „Am fost anunţaţi că aparatul va ajunge în Reşiţa la 7 noiembrie. Trebuie să urgentăm amenajarea locaţiei, în zona UPU, iar noi vom avea cheltuieli pentru realizarea infrastructurii, suma ajungând la 130.000 de euro. Vom fi sprijiniţi financiar şi logistic de către Consiliul judeţean în aşa fel încât în luna noiembrie să dăm în folosinţă tomograful”, a declarat marţi dr. Dumitru Secăşan, managerul SJU Reşiţa.

Vor beneficia de serviciile noului aparat atât pacienţii spitalului cât şi cei cu bilete de trimitere, existând în vigoare un contract încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate. Tomograful vine gata autorizat, dar prevederile legale în vigoare solicită şi o avizare a locaţiei. Vechiul computer tomograf nu a fost reparat în totalitate, putând efectua maximum două sau trei investigaţii zilnic. Astfel, lista de aşteptare a pacienţilor se întinde, ca programare, până în luna noiembrie.

În prezent, sunt patru medici specializaţi care pot utiliza computerul tomograf în cadrul SJU Reşiţa, iar pe lângă cei care vor efectua serviciul de gardă există alţi patru care vor deservi noul aparat.

„Acesta va putea examina în special bolile organelor interne, ţesutul osteo-articular, dar un element nou ţine de aplicaţia pentru aparatul cardiovascular – artere şi vene. Nu vom putea suplini angiografia pentru că nu avem chirurgie cardiovasculară”, a mai amintit dr. Secăşan. Spre deosebire de problemele de la instalarea RMN-ului privitoare la includerea în contractul cu CJAS, tomograful va funcţiona în parametrii contractului deja încheiat pentru vechiul aparat, iar pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare vor fi preluaţi de la punerea în funcţiune a noului tomograf.

„La investigaţiile de înaltă performanţă, legea sănătăţii aflată în vigoare nu permite ca spitalul să acceseze alte fonduri decât cele pentru DRG (spitalizarea continuă). Aici se consumă cei mai mulţi bani şi a ajuns să fie cea mai subfinanţată, o Cenuşăreasă a sistemului”, a mai adăugat managerul spitalului. În condiţiile în care avizarea va fi făcută în timp util, la finalizarea lucrărilor pentru amenajarea locaţiei în care va fi amplasat aparatul care cântăreşte peste 2,5 tone, există şanse ca, până la finalul acestui an, pacienţii, atât cei internaţi în spital cât şi cei cu bilete de trimitere, să beneficieze de diagnoza oferită de computerul tomograf.

Flavius Rotariu