Generaţia „cheilor la gât“ de prin ani ’75-’80 este acum generaţia nouă de părinţi. Copiii lor s-au născut atunci când pentru ei era vremea afirmării. În zilele noastre carieră şi afirmare înseamnă zece poate chiar 12 ore de muncă zilnic, stres, agitaţie. Copii de azi cresc singuri, fără ca parinţii, ce abia se târăsc, obosiţi, către casă, să mai aibă timp sau dispoziţia necesară pentru a mai citi o povestea de noapte bună.
Ignoraţi de multe ori şi trimiţi la somn sau un CD cu vre-o poveste modernă înainte de culcare. În cazurile cele mai nefericite o convorbire telefonică internaţionala ţine loc de „noapte bună puiul mami“, aşa cum ne spuneau nouă mamele.
Ce înţeleg copii? De cele mai multe ori aud aceleaşi vorbe: parinţii trebuie să muncească pentru că n-au bani să cumpere ultimul CD cu Harry Potter, cu toate astea nu înţeleg de ce nimeni nu-i mângaie.
Vine dimineaţa, se duc la gradiniţa. Acolo, întâlnesc educatoarele, care îi „obligă“ să stea jos, să mănânce. Fără să înţeleagă prea multe trece şi ziua de grădiniţă. În drum spre casă, mizerie pe străzi. Acasă, desene animate, televizor, calculator. Obiecte fără suflet de care micuţii se folosesc pentru a se „autoeduca“. Desenele animate sunt pline violenţă, bătăi, cuvinte urâte… Inconştient le învaţă, le repetă până devin o obisnuinţă.
Trec anii. Vine clasa I. Încă de pe acum sunt pregătiţi pentru viaţă. Cadrelor didactice le e din ce în ce mai greu să-i stăpânescă pe acei copii ce intră în sistem deja „educaţi“ într-o anumită direcţie.
Cu greu vine vârsta la care se serbează cu fast majoratul, 18 ani. Votează! Pâna la maturitate au avut parte de dezinteres, manele, telenovele, jocuri video, dar acum li se cere un comportament de oameni adulţi, cu gândire straşnică, să fie serioşi, competenţi, să fie nişte cetăţeni demni de Uniunea Europeană. Vor putea să facă ei asta? Vor putea să dea ţării o faţă nouă?
Anca Preda