Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Tradiționala competiție atletică s-a desfășurat duminică, 31 octombrie, la Caransebeș, pe stadionul din parcul Teiuș, competiție destinată copiilor!

Au participat aproximativ 250 copii din județele din vestul țării, la care s-au adăugat reprezentanții județelor Argeș și Vâlcea. Competiția noastră se găsește în calendarul competițional al Federației Române de Atletism și se adresează copiilor de 13 ani și mai mici. De-a lungul timpului aici au concurat mari atleți ai României. În fiecare an ne bucurăm de prezența multor personalități din lumea sportului și atletismului, așa cum s-a întâmplat și în acest an. Voi enumera câteva nume care au fost prezente la competiția din acest an. Mi-a făcut mare plăcere ca i-am reîntâlnit pe: Ștefan Beregszaszy, Andreea Todereanu, Florin Florea, Ioan Măcelaru, Relu Georgescu, Fernando Georgescu, Cristian Orza, Gabriel Tudorache, Marius Cocioran, Octavian Măzăran, Ștefan Nagy, Octavian Bârsanu, Adrian Vrudnik, Gică Ardelean, Sorin Staicu și Raymond Gulyas, sper că am omis doar echipa mea din Caransebeș. Fără această echipă, a mea, nu aș putea face nimic! Va mulțumesc și sunt mândru de voi, aveți prietenia și respectul meu! CSȘ Caransebeș a fost ajutată să organizeze această competiție de Primăria și Consiliul Local Caransebeș, DJST Caraș-Severin, AJA Caraș-Severin, foștii atleți ai clubului și atleții veterani, care sunt permanent lângă noi. Competiția a fost de un nivel ridicat, au fost performanțe foarte bune ale micilor atleți, care ne dau speranțe de viitor. Trebuie totuși să ne implicăm, atletismul nu se poate face on-line, precum alte activități. Ar trebui să fie pline stadioanele și parcurile, aerul face mult bine, sănătatea este pe primul loc în activitatea noastră. Vă așteptăm la stadion! Atleții din Caransebeș au avut o prestație bună și as vrea să-i remarc în mod special pe Alexandra Purdescu, Ionuț Băltariu, Andrei Crașovan și Marius Boboc. Din Caransebeș au participat peste 40 de mici atleți, unii dintre ei cu siguranța vor ajunge atleți de performanță. Vă felicit și sper să vă antrenați cu și mai mare drag de acum înainte!”, este mesajul postat de antrenorul Cristian Dragomir.

JCS-Ștefan Moraru