Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Imaginile au fost surprinse vineri de o cameră de monitorizare a faunei, într-o pădure administrată de Parcul Național Semenic-Cheile Carașului. Pe imagini se poate observa cum masculul își marchează teritoriul, după care pleacă tacticos la plimbare!

„O dată la câteva zile, uneori câteva săptămâni, felina noastră preferată <<Râsul>> își face apariția în fața camerei, confirmând patrularea și marcarea teritoriului său din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului!”, au titrat cei de la Romsilva.

Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de râs de pe continentul nostru. Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare.

JCS-L.A.

VIDEO: Parcul Național Semenic-Cheile Carașului