CARAŞ-SEVERIN – Asta s-a întâmplat ieri, cu prilejul unor acţiuni pe linie Covid, când oamenii legii au găsit într-un autoturism tras pe dreapta două recipiente cu pulbere şi fragmente vegetale verde-oliv!
Poliţiştii şi jandarmii şi-au dat mâna pentru a acţiona împreună pe linie de pandemie, iar rezultatele au fost surprinzătoare. Au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Într-un caz, un conducător auto a fost prins la volan fără să deţină permis, iar în celălalt, şoferul avea în autoturism două recipiente ce conţineau substanţe sub formă de pulbere şi fragmente vegetale de culoare verde oliv, care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.
Cei 30 de oameni ai legii au legitimat 230 de persoane, poliţiştii instituind filtre rutiere, prilej cu care au fost oprite şi verificate 72 de autovehicule. În urma controalelor, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, amenzile totalizând 5.500 de lei, atât pe linie de pandemie, cât şi pe linie rutieră. Ca măsură complementară, au fost reținute în vederea suspendării două permise de conducere, fiind retrase patru certificate de înmatriculare.
JCS-A.M.