Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 26 de percheziții domiciliare și tot atâtea mandate de aducere au fost puse în scenă astăzi, vizat fiind un grup infracțional organizat , specializat în infracțiuni informatice și evaziune fiscală!

Potrivit anchetatorilor, în vizor au fost persoane și locații din județele Caraș-Severin, Timiș și din municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică și evaziune fiscală.

În perioada septembrie 2019 – decembrie 2023, 26 de persoane, din județele Caraș-Severin şi Timiș, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane, ar fi constituit un grup infracțional organizat, având drept scop obținerea unor sume importante de bani, prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine, din mai multe locații din județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara.

Astfel, membrii grupului infracțional ar fi intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice, crescând în mod artificial câștigurile care trebuiau acordate potențialilor jucători. De asemenea, ar fi modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului și a procentajului de câștig, însușindu-și, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, persoanele cercetate acționând pe trei paliere distincte. Primul ar fi avut în componență patru lideri cu funcții de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în județul Timiș. Cel de-al doilea palier, de execuție, ar fi fost constituit din angajați ai firmelor care, la comanda liderilor grupului, s-ar fi deplasat în locațiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc și ar fi intervenit asupra acestora, prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii. Pe ultimul palier ar fi acționat persoanele care ar fi avut calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locații în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziție de liderii grupului infracțional, în baza unor contracte de participațiune/închiriere.

Potrivit înțelegerilor stabilite anterior, aceștia ar fi anunțat membrii grupului infracțional, care ar fi operat pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate, pentru a veni să acționeze cu dispozitive, în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine. Câștigurile obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite și împărțite în interiorul grupului de criminalitate organizată.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. Structura Centrală. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, serviciilor de combatere a criminalității organizate Arad și Mehedinți, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara și specialiştilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.

JCS-A.M.