REȘIȚA – ACS Banat Girls s-a calificat în turul 2 al Cupei României la fotbal feminin, după ce a învins cu 3-0 pe Atletic Drobeta Turnu Severin. Victoria a fost dedicată fotbalistei Marinela Hasna, care a suferit o intervenție chirurgicală complexă, la începutul săptămânii, la Spitalul Monza, din București.
Fetele din Banat au intrat pe teren cu un banner pe care au scris un mesaj de susținere pentru colega lor, Marinela Hasna. „Marinela, suntem alături de tine!”, este mesajul transmis de fotbalistele pregătite de profesorul Daniel Amariei. Banat Girls s-a impus lejer, cu 3-0, într-un meci în care a avut posesie, a dominat autoritar și s-a calificat în turul următor al Cupei României. Georgiana Radulov (min. 6) și Denisa Burdan (min. 23 și 70) au marcat cele trei goluri ale formației bănățene, în meciul disputat pe Stadionul „Gloria” din Reșița.
„Sunt foarte mulțumit de jocul prestat de fete, au avut o primă repriză excelentă, cu o posesie undeva la 80 la sută. Ne-am creat foarte multe ocazii de gol, din păcate nu am reușit să le fructificăm pe toate. În a doua repriză am încercat să dau o șansă și tinerelor talente de la echipa de junioare, am mai promovat o tânără speranță, pe Patricia Gruia. S-a văzut diferența în a doua repriză, n-am avut aceleași ocazii ca în prima. Poate și din cauza lipsei meciurilor, asta e o problemă pentru noi. Săptămâna trecută am stat, săptămâna asta iar ar fi trebuit să stăm. Meciul cu Atletic era programat în noiembrie, dar am ajuns la un acord cu Severinul și am jucat meciul de Cupă astăzi (n.r. – sîmbătă, 14 octombrie). Pe această cale, țin să mulțumesc și lor că au avut înțelegere și totodată înțelegerea de a veni ei la Reșița pentru acest meci. Le felicit pe fetele noastre pentru atitudine și felicit întreg staff-ul, care chiar face o treabă minunată și niște eforturi extraordinare pentru a avea toate cele necesare desfășurării meciurilor de fotbal și de a merge mai departe în competiție. Chiar dacă fondurile sunt rare sau aproape inexistente, noi vom face tot posibilul să terminăm acest tur de campionat. Vreau să mulțumesc și Primăriei și Consiliului Local Reșița, precum și administratorului stadionului Gloria pentru tot sprijinul acordat”, a spus prof. Daniel Amariei.
2.000 de euro pentru operație. Oficialii de la ACS Banat Girls nu au bani!
„A fost o zi importantă pentru mine. Colegele mele de echipă și staff-ul tehnic au fost alături de mine, în acest moment greu din viața mea. Vă mulțumesc tuturor pentru surpriza făcută, mi-ați arătat că mă prețuiți și gestul vostru îmi dă aripi, îmi dă puterea să depășesc acest moment dificil. Sunteți minunate, dragele mele colege! Mulțumesc din suflet pentru atașament! Le mulțumesc și domnilor antrenori și celorlalți din staff-ul tehnic al echipei Banat Girls! Nu în ultimul rând, vreau să vă felicit pentru victoria de astăzi și pentru calificarea în turul următor al Cupei României”, a spus Marinela Hasna, al cărei diagnostic înainte de operație a fost unul destul de grav: ruptură de ligament încrucișat anterior, ruptură de ligament colateral, fiindu-i afectată și jumătate de rotulă. Acum, oficialii echipei reșițene trebuie să facă rost de suma de 9.130 de lei, adică aproximativ 2.000 de euro, cât a costat operația fotbalistei, la Spitalul Monza. „Deocamdată nu dispunem de această sumă, avem termen 30 de zile să o achităm”, a mai spus antrenorul Daniel Amariei.
Banat Girls în meciul din Cupa României: Francesca Kovacs (min. 46, Maria Rusu), Daria Zglimbea, Natalija Bozilovic, Georgiana Dabega, Manuela Jula, Mădălina Gînju (min. 50, Patricia Gruia), Denisa Burdan, Miruna Apro (min. 46, Florica Șain), Elena Ruvilă, Georgiana Radulov, Rebeca Ursachi. Antrenor: Daniel Amariei.
A arbitrat Cristian Chitucea (Reșița), asistat la cele două linii de Ioan Humița (Armeniș) și Alexandru Ilie (Bocșa).