REȘIȚA – În prima etapă din retur, CSM Reșița a câștigat vineri, 28 octombrie, cu scorul de 3-1, partida cu CS Phoenix Buziaș! Pentru rosso-neri au înscris Aboubacar (minutul 31), Rimovecz (minutul 35) şi Bărboianu din penalty (minutul 87). Golul de onoare al Buziașului a fost marcat de Avrămescu, în minutul 88. Reșița rămâne primul loc, cu 23 de puncte, fiind urmată de Ghiroda cu 21!
„Mă bucur enorm de mult că am început bine acest retur de campionat, cu încă trei puncte care se adaugă lângă cele pe care le avem până acum. A fost o evoluție bună, constantă, echilibrată din partea jucătorilor mei. Cred că mai puteam fructifica încă vreo două sau trei ocazii pe care le-am avut, să închidem jocul puțin mai repede, la 2-0 dar, una peste alta, mă declar mulțumit și felicit băieți pentru evoluția avută. Aș vrea să îl menționez și să-l felicit pe această cale pe Gomboș pentru debutul în Liga 3. Îmi pare foarte rău că nu a reușit să înscrie la ocazie avută. Din păcate, mingea a poposit în bara laterală, dar a avut o evoluție bună și îmi dă încredere că în viitor poate să fie o soluție pentru ceea ce urmează să facem”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.
CSM Reşiţa: Zimmermann, Bărboianu, Ardei, Rimovecz, Szijj, Velcotă, Breşneni, Petre, Drăghiceanu, Negru și Aboubacar. Rezerve: Căpăţână, Erhard, Curescu, Chera, Mihaly, Gomboş, Fota, Popescu, Avramovici.
În etapa următoare, Reșița va primi, pe 5 noiembrie, vizita Gloriei Cermei, formație ce ocupă ultimul loc din această serie.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea