REŞIŢA – Metalul Reșița – FC Olt Slatina 3-2 (1-1), în etapa a XIX-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a.
Elevii lui Daniel Oprița s-au chinuit din nou pe teren propriu pentru obținerea celor trei puncte, în fața capricioasei FC Olt, cea care în tur le administra rossonerilor o corecție severă. Un sec 4-0 ce punea capăt atunci seriei de invincibilitate a echipei reșițene. Meciul retur, disputat în în Valea Domanului, în fața unui număr neașteptat de mic de spectatori (să fie de vină vremea?), a început bine pentru Metalul. Minutul 13 a fost cu noroc pentru roș-negrii, care au deschis scorul printr-un penalty transformat de Enescu, jucător cu numărul… 13. Un penalty corect acordat de central Marius Omuț, în urma faultului lui Anghelina asupra lui Istvan Szabo.
Nu trec decât șase minute și FC Olt egalează: o lovitură liberă de pe stânga executată de V. Gheorghe și Fîșie, din careul mic, îl învinge pe Zimmermann cu o lovitură de cap. Portarul reșițenilor se remarcă apoi la lovitura liberă executată de V. Gheorghe, scoțând balonul de sub transversală. FC Olt are momente bune de joc după pauză, acțiunile gazdelor sunt sporadice și fără consistență, iar oaspeții trec în avantaj în minutul 75, când Verdeș reia în plasă din opt metri, după un corner executat de V. Gheorghe.
La 1-2, Metalul primește al doilea penalty, ratat de această dată de Enescu. Vine însă minutul 80 și golul egalizator al juniorului Bogdan Szijj, aflat la prima sa reușită în Liga a II-a. Bogdan Szijj a fost cel mai bun jucător de pe teren, din nou cu o evoluție curajoasă, semn că Daniel Oprița nu a greșit în alegerea formulei de start. Metalul a câștigat în final cu 3-2, după ce Feher a transformat în minutul 90 penalty-ul obținut tot de el, șutul său spre poartă fiind blocat cu mâna de Blănaru, care a văzut cartonașul roșu.
Metalul Reşiţa: Zimmermann, Creţu, Dandea, Tătaru, Aniţoiu, Bărbulescu (min. 63, Feher), Enescu, Claudiu Ionescu (min. 90+2), Szabo, Szijj (min. 90, Vlaicu), Buhăescu. Antrenor: Daniel Oprița.
FC Olt Slatina: Mogoşanu, Anghelina (min. 29, Giurcă), Fîșie, Gligor, Covalschi, Ignea (min. 90+2, Curtuiuș), Gheorghe, Bardu (min. 71), Căpățînă, Leucuța, Verdeș. Antrenor: Daniel Oprescu.
Daniel Oprița: „Am luat goluri pe greșeli copilărești“
„Primele minute pentru mine a părut un joc mai ușor. Așteptam altceva de la ei, dar am prins încredere după cum a început jocul. Am avut meciuri mult mai grele, cu Oradea a fost mult mai greu, chiar dacă am câștigat cu 1-0. Am luat două goluri astăzi (sâmbătă, 14 martie – n.r.) pe niște greșeli copilărești. Nici la Divizia D unde mă duc să joc (Oprița a fost sâmbătă după-amiază titular pentru CSM Școlar Reșița în meciul cu Rapid Buchin -n.r.) nu cred că o să vedeți așa ceva. Primul gol – pe o greșeală personală, la al doilea nu s-a ieșit la ofsaid, bine, Anițoiu era și într-un picior, are o scuză. Îl felicit pentru caracterul de care a dat dovadă, cum a ajutat echipa, pentru că el a venit vineri seara la Reșița. Toată săptămâna a făcut antrenament, este răcit în continuare și a venit să le arate oamenilor că nu-și bate joc nici de oraș, nici de fotbal.“