Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Preşedintele PSD s-a aflat sâmbătă la Reşiţa pentru lansarea candidatului USL la Primăria Reşiţa.Preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut o conferinţă de presă sâmbătă, 31 martie, chiar înainte de întrunirea ce a avut loc al Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, unde a avut loc prezentarea oficială a actualului primar, Mihai Stepanescu, drept candidat al USL, din partea PSD, la alegerile locale pentru încă un mandat la fotoliul de primar al reşedinţei de judeţ.

Caraş-Severinul este un judeţ care a dovedit, în ulimele zile, că schimbări importante au loc în România. Un judeţ în care mulţi ani părea că rămâne culoarea portocalie dominantă, dar este în acest moment unul în care Uniunea Social–Liberală va obţine unul dintre cele mai bune scoruri la nivel naţional. După cum aţi văzut, nu doar Sorin Frunzăverde a plecat din PD-L, ci mai sunt oameni importanţi la nivel naţional. Vreau să fac o precizare: se vor mai alătura USL-ului acei oameni care sunt gata să se supună votului popular şi care sunt gata să lupte alături de noi. Nu se vor alătura niciodată USL-ului, chiar dacă îşi vor dori, acei oameni care, alături de Traian Băsescu, au încălcat legea, au comis abuzuri, au fraudat banul public. Am dat exemple, de la Flutur la Falcă – cel pe care nu vrea nimeni să-l ia la USL – la doamna Udrea, la doamna Anastase, la oameni de acest gen care nu au ce căuta la noi. Nu vom primi pe oricine, vom primi foarte puţini“, a precizat Victor Ponta.

În ceea ce priveşte alegerile din acest an, preşedintele PSD a precizat că „am înţeles că în România este bine să câştigi alegerile, pentru că, dacă le pierzi, răspunzi şi în justiţie pentru asta, ceea ce nu-i corect“, referitor la cazul Adrian Năstase.

Flavius Rotariu