Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Pe paginile lor de socializare, Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, şi Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, și-au manifestat sprijinul pentru Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale din România!

Cei doi au subliniat importanța analizei atente a candidaților și a alegerii unei persoane capabile să asigure stabilitate într-un context geopolitic dificil. Marcel Vela a evidențiat calitățile lui Nicolae Ciucă și a adresat un mesaj către români, subliniind importanța unui vot pozitiv la aceste alegeri. „Pe 24 noiembrie toți românii din țară și din diaspora sunt invitați la urne pentru a alege un compatriot capabil să îndeplinească cea mai importantă funcție în stat. Partidul Național Liberal vă propune pe domnul Ionel Nicolae Ciucă, președinte al PNL, ca să ne fie Președinte al tuturor românilor pentru următorii cinci ani.“, a afirmat Vela, subliniind experiența lui Ciucă în funcții de conducere și angajamentul acestuia pentru binele țării.

Ioan Popa a subliniat că alegerile prezidențiale din noiembrie reprezintă un moment esențial pentru România și a îndemnat la o evaluare riguroasă a candidaților. „Campania prezidențială a început și suntem în situația în care ne gândim cu toții: «Pe cine alegem?!» Cred că e momentul să drenăm foarte atent toate informațiile aruncate în spațiul public, să excludem variantele neserioase și să analizăm cu mare atenție CV-urile candidaților, cariera lor profesională și capabilitățile fiecăruia. Nicolae Ciucă are capacitatea să fie liantul instituțional de care România are mare nevoie, un om interesat de binele comun, care să unească, nu să dezbine.“, a declarat acesta. În opinia sa, viitorul președinte al României trebuie să aibă o bună relație cu structurile NATO și să fie un lider capabil să unească forțele de dreapta.

Cu o experiență vastă în domeniul militar și politic, Nicolae Ciucă este descris de susținătorii săi ca un lider serios, un om de stat și un patriot autentic. Candidatura sa la președinția României este promovată de liderii PNL ca o soluție pentru stabilitate și unitate națională.

JCS-Denis Dutca