Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În caz contrar, cei doi consilieri județeni, aleși pe listele PNL în forul decizional, vor fi excluși săptămâna viitoare din partid!

Senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, ia atitudine împotriva celor doi aleși județeni care la ultimele ședințe au votat împotriva unor proiecte propuse pe ordinea de zi de către președintele Romeo Dunca.

Întrebat ce părere are despre atitudinea lui Viorel Bașag și a lui Bogdan Miloș, liderul liberalilor cărășeni ne-a declarat: „Dacă la Bașag nu este absolut nicio surpriză, până ieri mai credeam în viitorul politic al tânărului Miloș. Dar ce s-a întamplat în sedința de vineri a Consiliului Județean a fost jenant pentru amândoi. Acum, în mod normal, dacă nu mai iubesc ei așa de tare PNL-ul și votează ostentativ împotriva președintelui Consiliului Județean doar pentru că au alte opțiuni politice sau cine știe ce interese, nimeni nu-i ține  cu forța în PNL. Pot  pleca și la Partidul Republican din America, dar fiind aleși pe listele PNL, nu nominal, ar trebui să fie bărbați curajoși până la capăt și să demisioneze și din partidul care le-a dat aceste funcții și să piardă și indemnizațiile aferente.“

Marcel Vela le dă celor doi termen de o săptămână să facă onorabilul gest. „Mai aștept o săptămână ca să demisoneze onorabil, deși cineva punea pariu că nu o vor face, dar vreau să le dau această șansă și corectă, și liberală. Dacă nu, la sfârșitul săptămânii viitoare vor fi excluși din Partidul Național Liberal!“, ne-a mai spus șeful PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

JCS-Nina Curița