Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Vremea răsfață turiștii, astfel vara la Muntele Mic se instalează ușor-ușor cu multe activități specifice sezonului cald. Dacă acum câteva săptămâni încă puteam să ne dăm cu schiurile pe munte, de câteva zile vara își face simțită temperaturile în termometre. Aerul cald aduce o bucurie pentru iubitorii de activități în aer liber, dar și pentru turiștii care vor să scape din jungla cotidiană într-un loc de paradis.

Cei care aleg stațiunea de vacanță de la Muntele Mic pentru vara aceasta au ocazia să se bronzeze la mare altitudine, dar și să se bucure de prospețimea brazilor și de aerul curat din vestul țării. Cei de la Montis Hotel&Spa sunt convinși că turiștii vor prefera să petreacă mai mult timp afară, astfel aceștia le-au pregătit câteva surprize.

Cu ajutorul bicicletelor puse la dispoziție de către hotel, turiștii se pot lăsa provocați de activități extreme precum Heli Bike, potrivite pentru cei sportivi și îndrăzneți, pe cărări prin munte, dar și pădure. Traseele sunt preferate de către curajoși, astfel se poate ajunge în mai multe puncte de atracție aflate în apropierea stațiunii, cum ar fi: Poiana Mărului, Poiana Narciselor – o ocazie de neratat pentru iubitorii de fotografie, Schitul de pe Muntele Mic, Vârful Țarcu, Crucea Albă sau de ce nu, cei mai îndrăzneți pot face chiar și o baie de înviorare în Cascada Șucu, un loc de poveste unde râul întâlnește muntele. Cei care sunt mai puțin sportivi, nu sunt uitați. Aceștia pot opta pentru o zi de răsfăț la spa, saună uscată, piscină interioară sau masaj de relaxare.

Vremea se menține plăcută, iar gradele urcă în termometre treptat, deși aerul proaspăt de munte nu dispare. Deoarece soarele încălzește atmosfera, este momentul perfect de a muta activitățile din casă, afară în aer liber pe pajiștea verde. Voiajorii pot întinde pătura sub verdeața brazilor și pot servi masa la un picnic înconjurați de voie bună și aer curat.

În bucătăria hotelului se gătește cu drag și spor. Bucătarul de la Montis este un specialist în mâncăruri tradiționale, dar și internaționale, iar acesta va delecta turiștii cu bucate ce le vor răsfăța papilele gustative. În plus, barul deține băuturi alese recomandate de specialiștii în gastronomie în funcție de mâncarea degustată, de la fresh-ul care este un răsfăț vara, până la vin, prosecco și șampania care este alegerea perfectă pentru o cină romantică pe terasa unități de cazare.

Pentru cei care nu sunt sunt hotărâți să ofere mai multe zile unei vacanțe de relaxare, pot alege un day-trip de poveste. Hotelul deține o capacitate de 100 de locuri de cazare, cu o priveliște spectaculoasă direct din dormitor, iar restaurantul este deschis pentru toată lumea din stațiune pe toată perioada anului.

Totodată, unitatea de cazare notată cu 4 stele, dispune și de o sală de evenimente încăpătoare, dar și de una care cuprinde toate lucrurile necesare pentru desfășurarea activităților tip corporate. Așa că, dacă se apropie banchetul de sfârșit de an, poți opta să îți faci amintiri într-un loc de poveste, înconjurat de brazi, aer proaspăt și un meniu diversificat. Sau dacă vrei ca viitoarele workshop-uri, întâlniri de afaceri, teambuilding-uri să aibă loc la munte, Montis Hotel&Spa îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie pentru un succes garantat.

În plus, administratorii de la Montis pregătesc pachete turistice speciale pentru sezonul acesta și specifice pentru câteva categorii de turiști. Proprietarii se gândesc la pachete family, pentru cei care doresc să își ia toată familia și să fugă la munte. Mai apoi, pentru cei care lucrează remote și vor iasă din rutina zilnică și să muncească din vârf de munte, dar și pentru cei care vor să vină doar în trecere să petreacă câteva clipe minunate într-un day-trip unic.

Sezonul cald este un motiv bun pentru a vă deconecta de la stresul cotidian și de a vă răsfăța cu o mini-vacanță departe de agitația orașului. Camerele hotelului se ocupă din ce în ce mai mult pe zi ce trece, așa că vă recomandăm să nu mai stați pe gânduri și să vă programați vacanța din timp.

Pentru noutăți și rezervări puteți urmări hotelul pe rețelele de socializare https://www.facebook.com/montishotel, https://www.instagram.com/hotel.montis/ sau puteți accesa https://www.hotel-montis.ro/.