Valentin Armaşu: Din Parlament pot şi vreau să fac bine judeţului! - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

ADVERTORIAL. Candidatul PER la Camera Deputaţilor îşi doreşte să fie mediator între interesul public şi cel privat!

 După o activitate de peste 12 ani în străinătate, unde am cunoscut realităţile lumii moderne, civilizate, corecte, prin munca depusă, urmată de multă voinţă, ambiţie şi sacrificii, am reuşit să mă privatizez şi să conduc o societate comercială importantă care a creat câteva sute de locuri de muncă.

Am urmărit exemplul firmelor de afară, mai ales în ceea ce priveşte corectitudinea şi calitatea lucrărilor, reuşind în scurt timp să devin un partener de încredere, realizând în acest fel lucrări importante în domeniul construcţiilor civile, utilitare. Am învăţat în acelaşi timp că realităţile din societatea noastră sunt foarte diferite, mediul politic având de cele mai multe ori interese specifice cu un accent excesiv pe imagine, popularitate şi o critică cât mai dură a adversarilor. Rezultatul? Cetăţenii sunt din ce în ce mai derutaţi, nu mai înţeleg nimic, văd în jurul lor degradare, iar speranţa a început să se diminueze. Ca atare, multe zone şi localităţi urbane şi rurale s-au depopulat, familiile s-au despărţit, copiii nu mai au părinţii alături de ei, vecinii se urăsc, rudele se invidează. Cine oare ne-a învrăjbit atât de mult?

L-am împuşcat pe Ceauşescu în ziua de Crăciun şi apoi am umplut ţara cu mii de biserici, „suntem corecţi, cinstiţi şi drepţi“ şi jurăm cu dezinvoltură pe Biblie când suntem aleşi în funcţii publice, iar după aceea avem un comportament ciudat, departe de cele promise, răutacios şi răzbunător, avem impresia că îl păcălim până şi pe Dumnezeu. Toate acestea m-au determinat să intru în politică.

În numeroasele interviuri şi întrebări la care am răspuns, m-am străduit să vă conving că îmi doresc să fiu un altfel de politician şi să acţionez oarecum altfel. Vă promit deschidere şi dialog, seriozitate şi responsabilitate, tratament egal, rezultate şi fapte.

Votati pozitia 14 pe buletinul de vot! Votati Paul Valentin Armașu – DEPUTAT Caraș-Severin din partea Partidului Ecologist Român.

Comandat de Partidul Ecologist Român, cod mandatar 11200031.