Pentru că la noi în judeţ cererea a fost foarte scăzută, DSP Caraş-Severin a trimis 800 de doze în Timiş, asta după ce în perioada octombrie – decembrie 2010 un număr de 782 de doze au expirat.
O vină poate fi atât informarea sumară asupra aspectelor pozitive şi negative ale serului, dar şi faptul că mare parte din femeile din judeţ ajung la ginecolog mult prea târziu. La nivelul Caraş-Severinului s-au vaccinat 2.178 de tinere cu vârste cuprinse între 13 şi 26 de ani. Însă, dacă nu se grăbesc, cele care vor să facă vaccinul nu vor mai avea posibilitatea să-l procure gratuit, întrucât nu mai puţin de 1.137 de doze de vaccin HPV aflate pe rafturile DSP-ului mai au câteva luni şi expiră, mai exact la data de 12 august 2011.
Cervarix, vaccinul pus gratuit la dispoziţia femeilor, protejează împotriva bolilor determinate de infecţia cu papilomavirusul uman (HPV) tipurile 16 şi 18, însă există în farmacii şi alte vaccinuri care protejează împotriva a patru tulpini ale virusului.
Conform specialiştilor DSP, femeile care nu au împlinit încă vârsta de 24 de ani vor fi vaccinate fără o testare Papanicolau în prealabil. Nu se poate face acelaşi lucru la femeile care au depăşit această vârstă, pentru că, după 24 de ani, riscul este mai ridicat. Vaccinul conţine trei doze care sunt gratuite; tot ce trebuie să faceţi este să vă consultaţi medicul de familie sau ginecologul şi să vă grăbiţi să vă protejaţi, întrucât este mult mai uşor decât să trataţi.
Anca Preda
