Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Primele doze de vaccin anti-COVID-19, aproximativ 1250, sunt aşteptate joi în judeţul nostru şi vom avea, în primă fază, cinci centre de vaccinare pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii şi cel social, din sistem public şi privat! Vaccinurile urmează să fie transportate în Caraş cu aceeaşi maşină cu care vor fi transportate şi în judeţul Hunedoara!

Prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a spus că vaccinurile au ajuns marţi cu avionul la Spitalul Militar din Timişoara, la ora 11.30, şi în funcţie de procedurile de înregistrare urmând să se stabilească exact când pot fi ridicate. „Noi, Hunedoara şi Caraşul, transportăm vaccinurile cu aceeaşi maşină, iar în patru zile ele trebuie făcute, tocmai de aceea, în funcţie de câţi doritori sunt în primele patru zile în Caransebeş şi în Oraviţa, atâtea comandăm. Avem 74 de cadre medicale la Oraviţa şi 155 la Caransebeş care vor să se vaccineze în faza asta. Aducem vaccinurile mai întâi la DSP Caraş-Severin şi de aici le distribuim la aceste două spitale şi începem vaccinarea. În 31 decembrie se vor face, în prealabil, primele vaccinuri, urmând ca în zilele imediat următoare să facă şi celelalte spitale din Caraş, adică Reşiţa, Moldova Nouă şi Oţelu Roşu. Vor mai fi 16 centre de vaccinare în judeţ, pentru etapa a doua, când va fi vaccinată populaţia de peste 60 de ani, etapă ce va fi organizată de la 1 februarie 2021. S-a stabilit ca aceste centre să fie patru în Reşiţa, câte două în Caransebeş, Oraviţa şi Bocşa, câte unul în Moldova Nouă, Oţelu Roşu, Băile Herculane şi în comunele Bozovici, Slatina Timiş şi Ezeriş“, a precizat prefectul judeţului Caraş-Severin.

Întrucât în prima fază a campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19 se va imuniza personalul din prima linie, respectiv angajaţii din sistemul de sănătate publică, DSP Caraş-Severin a întocmit o situaţie cu cei care au acceptat fără rezerve imunizarea. Se pare că, în urma cartagrafierii personalului, întrucât vaccinarea este opţională, trei sferturi din angajaţi şi-au dat acordul.

Astfel, referitor la personalul medical din unităţile sanitare publice şi private, dintr-un total de 2.171 de persoane, 1.929 de persoane şi-au exprimat dorinţa să se vaccineze. În rândul personalului medical și auxiliar din unitățile de asistență socială și îngrijire vor să se imunizeze 302 persoane, din cei 649 de angajați. Din cei 27 de angajaţi în laboratoare şi imagistică medicală, 24 vor să se imunizeze. De asemenea, au acceptat să se vaccineze 197 de persoane din cei 217 angajaţi în serviciile de ambulanţă, respectiv personal medical şi auxiliar. Cât priveşte personalul medical şi auxiliar din ambulatoriile de specialitate, 39 au zis da imunizării, din cei 44 de angajaţi. Şi în cabinetele medicale individuale, e vorba de medicina de familie şi specialităţi medicale, din cei 265 de angajaţi, personal medical şi auxiliar, 200 se vor vaccina.

JCS-Alexandra Gorghiu